Cel mai vechi Ford din lume, un Model A din 1903, va fi vândut astăzi la licitaţie

Publicat joi, 11.10.2012 12:06 de Sebastian Toma

RM Auctions, o casă de licitaţii americană, a anunţat că va organiza o licitaţie pentru cel mai vechi Ford Model A existent în lume. Modelul are 109 ani şi este restaurat complet.

Casa de licitaţii RM Auctions a anunţat că va organiza un eveniment special, în cadrul căruia vor intermedia vânzarea celui mai vechi Ford din lume. Vorbim despre un Model A, primul model Ford, iar exemplarul în cauză face parte din primul lot, care era reprezentat de trei comenzi. La vremea respectivă, seriile de şasiu nu aveau o ordine anume, motiv pentru care nu este clar dacă exemplarul în cauză este primul Model A construit vreodată. La vremea aceea, modelul costa 880 de dolari şi avea opţiuni în valoare de 30 de dolari, dar cei de la RM Auctions se aşteaptă ca noul proprietar să plătească între 300.000 şi 500.000 de dolari pentru acest exemplar.

Fordul de 109 ani vechime a avut doar cinci proprietari şi are un istoric complet pentru întreaga sa existenţă. Modelul dezvoltă 8 CP, iar motorul său cu doi cilindri a fost refăcut complet în 2007. Unitatea încă prezintă toate elementele originale în materie de tehnologie, nefiind efectuate adaptări sau modernizări de niciun fel.

Licitaţia este organizată astăzi la Antique Automobile Club of America, în Hershey. Cei de la RM Auctions sunt specializaţi în comercializarea automobilelor istorice rare, având în portofoliu mai multe vehicule care s-au vândut cu sume care depăşesc un milion de dolari, totul în cadrul licitaţiilor organizate la diferite evenimente auto de anvergură.

Via Carscoop

  • un oarecare, joi, 11.10.2012 20:12

    Cat de frumos este!

  • Giga Motors, luni, 15.10.2012 01:34

    Imi vine sa rad......Pe vremea cand automobilele starneau patimi aprinse in lumea occidentala, romanii ridicau topoarele si coasele impotriva asupririi boieresti......Cand Anglia si Scotia disputau primul meci international de fotbal, noi ne cazneam sa scapam de tributul datorat Portii Otomane. Dar, cu toate aceste discrepante, Romanica ramane eterna si fascinanta :)