Cele 45 de zile au devenit 6 luni: autostrada Orăştie - Sibiu va fi redeschisă abia în iunie 2016
Segmentul Sălişte-Cunţa din cadrul Autostrăzii Orăştie - Sibiu va fi redeschis circulaţiei abia în iunie 2016, deşi autorităţile au promis iniţial că refacerea porţiunii de 200 de metri afectată de probleme va dura doar o lună şi jumătate.
Segmentul Sălişte-Cunţa din cadrul Autostrăzii Orăştie - Sibiu a fost închis circulaţiei rutiere în luna septembrie după ce s-au descoperit infiltraţii de apă în asfalt pe o lungime de circa 200 de metri.
Iniţial, autorităţile au dat asigurări că lucrările vor fi realizate în termen de o lună şi jumătate
Ministerul Transporturilor a admis însă în cele din urmă că acest lucru este imposibil, iar pe site-ul instituţiei a apărut şi noul termen de finalizare a lucrărilor: iunie 2016.
De altfel, lucrările de reparaţie nici măcar nu au început, întrucât Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) nu a ajuns încă la un acord cu constructorul italian cu privire la suportarea cheltuielilor. De asemenea, este posibil ca statul să fie nevoit să plătească în plus 53 de milioane de lei pentru acoperirea unor cheltuieli neprevăzute în contractul iniţial.
Cert este că, dacă lucrările nu vor fi finalizate până la sfârşitul anului 2016, România va trebui să returneze Uniunii Europene fondurile pe care le-a primit pentru Autostrada Orăştie - Sibiu, în condiţiile în care valoarea contractului a fost de 604 milioane de lei.
Via Economica
pen'ca e tara lucrului bine facut dooh!