Celula secretă: Volkswagen testa software-ul pentru păcălirea emisiilor la sediul central
Volkswagen avea o clădire secretă aflată în incinta sediului central în care testa tehnologiile pentru manipularea testelor de emisii, element care demonstrează că șefii Grupului german erau la curent cu practicile inginerilor.
Scandalul Dieselgate continuă să fie alimentat cu informații de către o parte dintre cei care au fost implicați într-un fel sau altul în procesul de păcălire a testelor de emisii.
Potrivit unor noi detalii, Grupul Volkswagen avea o clădire în interiorul sediului central în care testa tehnologia utilizată pentru fraudarea testelor de emisii.
Clădirea respectivă era însă secretă și beneficia de condiții sporite de securitate, întrucât accesul era permis doar persoanelor care lucrau în mod direct în cadrul proiectului. De altfel, existau inclusiv angajați de rang înalt care nu putea intra în clădirea respectivă, în ciuda faptului că aveau acces în orice altă clădire din cadrul sediului central.
Vă reamintim că Grupul Volkswagen a susținut în permanență că doar un grup restrâns de ingineri a lucrat la dezvoltarea software-ului pentru păcălirea testelor de emisii, cu scopul de a respecta limitele drastice impuse de conducerea executivă. Totuși, este greu de crezut că șefii Grupului Volkswagen nu știau de existența unei clădiri secrete chiar la sediul central sau că nu erau la curent cu tipul de acitivtate desfășurat acolo.
De altfel, oficialii Grupului Volkswagen au refuzat să comenteze informațiile, așa cum procedează de regulă și incazul altor dezvăluiri despre Dieselgate.
Via Automotive News
cum v-ati fi asteptat sa fie, sa strige in gura mare, sa testeze in curtea fabricii langa femeia de servici :))))))))))))))