Cerberus vrea sa dea Chrysler celor de la GM
Cerberus, proprietarul Chrysler, vrea sa vanda grupul auto american unui singur proprietar.
Viitorul grupului Chrysler depinde din ce in ce mai mult de negocierile purtate de Cerberus si principalele companii interesate de gigantul auto american. Conform ultimelor date, Cerberus nu este interesat sa vanda Chrysler pe bucati, adica sa incheie un accord cu Renault-Nissan, grup care intentioneaza sa cumpere 20% din actiunile americanilor.
Strategia celor de Cerberus, proprietarul a 81% din actiunile Chrysler, urmareste sa vanda grupul auto intr-o singura bucata, pentru a putea castiga cat mai mult din tranzactie. Ideal pentru Cerberus ar fi o fuziune cu GM, interesul fondului de investitii fiind legat mai ales de situatia diviziei GMAC.
O intelegere cu GM ar duce practic la absorbtia grupului Chrysler, dar ar urma sa creeze pentru Cerberus un avantaj in partida GMAC. GM detine in acest moment 49% din GMAC, iar Cerberus 51%. Daca Cerberus ar avea o pondere mai mare in cadrul GMAC si puterea decizionala ar fi mult mai mare.
Cerberus intampina multe critici in intentia lor de a crea o fuziune intre Chrysler si GM. Pe de o parte, dealerii Chrysler nu sunt deloc atasati de aceasta perspectiva, iar pe de alta parte, numeroase voci sustin ca interesul GM este sa puna mana pe cele 11 miliarde de dolari, aflate acum in contul grupului Chrysler, urmand ca modele celebre cum ar fi cele ale marcii Dodge sa fie practic desfiintate pentru a nu canibaliza vanzarile si pentru a-si asigura monopolul pe piata.
Jim Press, CEO Chrysler, a declarat ca deocamdata compania este bine, dar a precizat ca in ceea ce priveste viitorul mainile lui sunt legate.
Via | Detroit Free Press