Certificatele de înmatriculare se vor emite online: în prima etapă, numărul documentelor depuse se va reduce
Eliberarea certificatelor de înmatriculare pentru mașini se va realiza online, iar pentru început autoritățile nu vor mai solicita copii după cărțile de identititate ale persoanei și vehiculului.
Autoritățile intenționează să implementeze un sistem online de eliberare a certificatelor de înmatriculare pentru mașini, pentru a evita astfel aglomerația de la Direcția de Permise și Înmatriculare.
Informațiile apar într-un document oficial obținut de publicația Profit, însă acesta nu include niciun termen pentru implementarea sistemului.
"Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor se află în faza definitivării cerințelor de sistem în vederea implementării proiectului "Subsistemul online certificate de înmatriculare"", se menționează în documentul respectiv.
Pe de altă parte, până la introducerea noului sistem online va exista o procedură simplificată care prevede reducerea birocrației. Astfel, solicitanții nu va trebui să mai depună în dosarul pentru eliberarea certificatului de înmatriculare copiile după actul de identitate al persoanei și după cartea de identitate a mașinii, întrucât aceste informații vor fi preluate de la alte instituții ale statului.
În plus, autoritățile au prelungit programul de lucru al Direcției de Permise și Înmatriculare prin introducerea unui schimb suplimentar, pentru ca ghișeele să fie deschise de luni până vineri în intervalul 08:00 - 19:30.
Via Profit
Degeaba au bugetarii calculatoare. Procedurile staliniste au rămas neschimbate, ceasloavele şi bibliorafturile sunt la mare preţ. Calculatoarele au sporit volumul de activitate, nu au uşurat interacţiunea cu fraierul plătitor de taxe.