Chery lansează programul Global Safety Challenge: prima demonstrație va avea loc în România

Publicat vineri, 11.09.2026 16:25 de Tiberiu Safta

Chery a anunțat oficial lansarea noului său program Global Safety Challenge. Acest program va debuta chiar în România, la Constanța, acolo unde marca chineză va demonstra rezistența unei baterii scufundate 24 de ore sub apă.

Constructorul chinez Chery urmează să lanseze programul Global Safety Challenge. Prin acest program, marca chineză vrea să demonstreze cât de rezistente sunt bateriile mașinilor sale în condiții climatice variabile și în scenarii extreme.

Programul va debuta în perioada 22 – 24 septembrie, iar prima destinație va fi chiar în România, la Constanța. În centrul evenimentului va fi o baterie a modelului Tiggo 9 CSH, care va fi scufundată în apă vreme de 24 de ore într-un mediu controlat.

Pentru această demonstrație va fi folosită o apă cu un nivel de salinitate echivalent cu cel al Mării Negre. La acest test de rezistență vor participa jurnaliști din 16 țări europene, alături de specialiști tehnici și membri ai conducerii executive Chery.

După ce se va încheia perioada de imersie, bateria va fi scoasă și inspectată de echipa tehnică. Acumulatorul va fi apoi remontat pe modelul Tiggo 9 CSH, iar mașina va fi pornită și supusă tuturor verificărilor funcționale direct în fața jurnaliștilor.

Până acum, Chery a desfășurat asemenea teste de validare a tehnologiei hibride CSH în 44 de țări din lume. Printre țările unde s-au ținut astfel de demonstrații au fost Indonezia, Mexic, țări din Orientul Mijlociu și țări din America de Sud.

via Chery