Chevrolet lansează cel mai puternic Camaro din istorie: motor V8 de 1017 cai putere
Chevrolet a lansat oficial cea mai puternică versiune de serie a lui Camaro produsă vreodată. Noul COPO Camaro este un model construit pentru circuit și este oferit cu un motor V8 de 10.4 litri și 1017 cai putere.
Americanii de la Chevrolet au publicat primele imagini cu cel mai puternic Camaro de serie produs vreodată. Noul COPO Camaro este o versiune construită special pentru cursele în linie dreaptă și este atât de puternic încât noul model nu este legal pe drumurile publice.
Modelul de înaltă performanță este disponibil cu 3 variante diferite ale motorului V8. Cel mai mic dintre acestea este un propulsor de 7.0 litri aspirat natural și care livrează 476 de cai putere. Al doilea motor din ierarhie are o cilindree mai mică, de 5.7 litri, dar care este supraalimentat. Astfel, propulsorul intermediar dezvoltă 608 cai putere.
Însă niciunul dintre aceste motoare nu se apropie de cea mai puternică variantă. Aceasta are o cilindree masivă, de 10.4 litri și este capabilă să ofere până la 1017 cai putere și un cuplu maxim de 1188 Nm. Puterea este transmisă către roțile din spate, încălțate în anvelope speciale de competiție.
Pe lângă faptul că noul COPO Camaro este cea mai puternică versiune din istorie a muscle car-ului american, noul model este și cel mai scump Camaro construit vreodată. Prețul unui exemplar cu cel mai puternic motor este echivalentul a 127.770 de euro.
Iar dacă asta nu este de ajuns, clienții pot cumpăra și un pachet opțional de 28.200 de euro care include o grafică specială cu cilindreea motorului exprimată în inchi cubi, embleme speciale negre, jante negre Weld și anvelope de drag racing produse de Hoosier.
Deocamdată, Chevrolet nu a oferit mai multe imagini cu noul model de performanță.
via Chevrolet
Așa cum îi șade bine unui motor american. Simplu, brutal, puternic, eficient.