Chevrolet Spark rupe barierele şi intră pe piaţa din SUA
Spark, cel mai mic model din gama Chevrolet, va debuta şi pe piaţa din Statele Unite ale Americii, urmând să fie prezentat la Salonul Auto de la Los Angeles.
Chevrolet a introdus modelul Spark şi pe piaţa din Statele Unite ale Americii. Debutul va avea loc la Salonul Auto de la Los Angeles. Pe lângă motorizările sale economice, modelul se mândreşte cu titlul de "singurul model din segment care oferă un touchscreen color, de şapte inch, capabil să afişeze navigaţie bazată pe smartphone, contacte pentru apeluri handsfree şi lista de melodii disponibile pe diverse medii de stocare utilizate"
Sistemul multimedia utilizat de Spark în SUA se numeşte MyLink şi prezintă o serie de personalizări cu servicii precum Pandora şi Stitcher, care oferă radio prin internet. Pe lângă MyLink, Spark va fi oferit cu o garanţie de cinci ani şi 160.000 de kilometri pentru trenul de propulsie, alături de celebrul sistem OnStar. Între timp, versiunea europeană a lui Spark este deja disponibilă pe numeroase alte pieţe şi a primit o serie de distincţii de siguranţă şi de design.
"Spark este pentru clienţii care vor mai mult decât o maşină ”drăguţă”. Este pentru cei care vor o maşină care poate fi personalizată, cei care sunt dinamici şi mereu la modă şi pentru cei care vor să facă o achiziţie value. Exteriorul vibrant al lui Spark şi culorile vii de la interior fac o declaraţie în materie de modă şi ne arată că modelul este accesibil, sigur, manevrabil şi foarte eficient.", a declarat Chris Perry, vicepreşedinte al departamentului global de strategie şi marketing de la Chevrolet.
Pe piaţa din România, Chevrolet Spark este oferit cu două motorizări şi are un preţ de pornire de 8.210 euro cu TVA inclus.
Via | Chevrolet
Daca va avea doar cutie manuala nu cred ca vor vinde prea multe in SUA, cutia automata este baza.