Chevrolet Trax, primele imagini şi informaţii oficiale ale noului SUV de segment B

Publicat luni, 14.05.2012 16:06 de Sebastian Toma

Chevrolet a prezentat prima imagine a viitorului său SUV de segment B, Trax. Modelul împarte platforma cu Opel Mokka şi va debuta la Salonul Auto de la Paris.

Chevrolet a anunţat competitorul său pe segmentul crossoverelor mici. Trax, răspunsul Chevrolet la Nissan Juke, va debuta la Salonul Auto de la Paris şi va fi comercializat în peste 140 de ţări. În mod paradoxal, Trax nu va ajunge pe piaţa din SUA, locul său fiind deja ocupat de Buick Encore, un model cu o platformă identică. Deşi cei de la Nissan au avut avantajul lansării primului model de succes din acest segment, Chevrolet va miza pe volum, urmând să-l facă pe Trax un model global care va fi vândut pe toate pieţele pe care activează marca americană. Din punct de vedere estetic, modelul aminteşte de Captiva, în timp ce grila faţă a lui Trax este preluată de la Cruze facelift.

"Modelul Trax permite mărcii Chevrolet să pătrundă în segmentul SUV-urilor de dimensiuni mici şi oferă flexibilitatea, consumul redus de carburant şi manevrabilitatea solicitate de şoferii din oraşele din întreaga lume" a declarat Susan Docherty, Preşedinte şi Director General al Chevrolet Europe.

Chevrolet Trax debutează pe piaţa din Europa în primăvara anului 2013, la scurtă vreme după versiunile de serie ale lui Cruze StationWagon şi Malibu. Modelul oferă cinci locuri şi spaţiu generos pentru bagaje, anunţă oficialii Chevrolet. În ceea ce priveşte interiorul, cei de la Chevrolet promit materiale şi finisaje conforme cu standardele utilizate de automobilele din clasele superioare de preţ.

Via | Chevrolet

  • pontu, luni, 14.05.2012 16:47

    Frumusel,chiar mai reusit decat varul Mokka.Astept poze si cu interiorul.

  • hmm, luni, 14.05.2012 19:18

    Sifonier cu sertare sau camion american?

  • VAG, luni, 14.05.2012 19:27
    @hmm

    Visezi sertare si camioane,e grav......

  • you_hoooo, luni, 14.05.2012 20:05
    completare

    Frumusel! Masina asta pare pregatita mai mult pentru un public format in majoritate din barbati fata de Mokka cu un target orientat si catre doamne. GM a acoperit toate segmentele de public cu aceste doua produse. Daca vor avea preturi competitive, sigur le astepta succesul!

  • ghici ghicitoarea mea, luni, 14.05.2012 20:19

    Ce este? a) un balon gata sa explodeze b) un peste pufferfish c) un bolovan prabusit

  • Thor, luni, 14.05.2012 21:17
    @ghici ghicitoarea mea

    Ce esti? a) un balon gata sa explodeze; b) un peste pufferfish; c) un bolovan prabusit. Toate raspunsurile sunt corecte...