China interzice volanul de tip manșă din motive de siguranță

Publicat luni, 16.02.2026 10:28 de Tiberiu Safta

Autoritățile din China au decis să interzică vânzarea de mașini noi care au un volan desenat în forma unei manșe. Această măsură va intra în vigoare de la începutul anului viitor.

Volanul de tip manșă, văzut la modele electrice precum Tesla Model S și Model X, va fi interzis pe piața din China. Ministerul Industriei și al Tehnologiei de Informație al acestei țări a luat această decizie din cauza unor îngrijorări legate de siguranță. Aceasta este a doua tehnologie care va fi interzisă pe mașinile noi, după ce în urmă cu puțină vreme, China a decis

să interzică mânerele retractabile, acționate electric.

Interdicția va intra în vigoare din 1 ianuarie 2027, ca urmare a adoptării unui nou set de reguli privind nivelul de siguranță. Potrivit noului pachet legislativ, organismele de siguranță rutieră din China vor trebui să efectueze teste de impact în 10 puncte specifice pe volan, inclusiv pe zone care nu există pe un volan de tip manșă.

Potrivit datelor oficiale, 46% dintre rănile șoferilor provin de la mecanismul volanului. Acest tip de volan are o zonă de protecție mai mică față de un volan tradițional, lucru care crește riscul rănilor serioase.

via Motor1

  • DanG, luni, 16.02.2026 11:09

    Foarte bine, din lipsa de inspiratie inventam probleme la solutii bune, care existau deja. Inovatie falsa, cum e si cea cu comenzile de clima puse pe display, boala si nebunia tuturor producatorilor. Poate ca ar trebui sa acceptam ca specie ca in unele situatii am gasit deja solutia optima, un at exemplu care imi vine sunt la bateriile de la dus, unii producatori inca mai inventeza solutii complicate si fara rost.

  • 布加勒斯特, luni, 16.02.2026 11:40

    Partidul a stabilit că mai e nevoie și de șoferi, nu doar de piloți.