Codul rutier, modificat. Viteza maximă pe drumurile expres, mărită la 120 km/h

Publicat miercuri, 13.04.2022 17:19 de Tiberiu Safta, Foto:Depositphotos.com

Conform unui proiect legislativ adoptat de către Parlamentul României, viteza maximă pe drumurile expres va fi mărită la 120 de km/h. Noua reglementare va intra în vigoare odată cu promulgarea proiectului de către președintele României.

UPDATE: În urma semnalării unei erate, știrea a fost modificată.

Limita maximă pe drumurile  expres va fi ridicată la 120 de km/h după ce un proiect legislativ a fost adoptat de către Parlamentul României. Proiectul a fost inițiat de grupul parlamentar USR și a trecut de votul final al Camerei Deputaților.

Motivul pentru această schimbare se datorează legislației rutiere, care nu stabilește un regim de circulație diferit între drumurile expres și cele naționale europene (E). Până acum, limita de viteză era de 100 de km/h pe drumurile expres. De asemenea, potrivit celor care au inițiat proiectul, drumurile expres pot fi adaptate la profil de autostradă, lucru care a dus la această modificare a codului rutier.

În funcție de categoriile de vehicule, limitele de viteză vor fi următoarele în afara localităților:

  •  120 de km/h pentru categoriile A și B;
  •  100 de km/h pentru categoriile C, D și D1;
  •  85 de km/h pentru categoriile A1, B1 și C1.

Totodată, noul proiect de lege va interzice circulația pietonilor pe drumurile expres, a vehiculelor cu mase și gabarite depășite, staționarea pe banda de urgență sau pe acostament și învățarea conducerii unui autovehicul pe aceste drumuri.

De asemenea, sunt interzise următoarele: circulația sau staționarea pe zona care separă sensurile de circulație, parcarea sau staționarea în afara locurilor special amenajate, manevrele de întoarcere, mersul înapoi și traversarea pe un sens de circulație pe celălalt prin zonele interzise.

Proiectul de lege va intra în vigoare odată ce va fi promulgat de președintele României.

via Profit

  • noname00, miercuri, 13.04.2022 17:34

    Desi imi place viteza, nu am cum sa fiu de acord cu limita de 120 Km/h pe drumuri unde sensurile de mers nu sunt separate

  • Nico, miercuri, 13.04.2022 18:29

    fake news, articolul induce in eroare; se intelege ca atat pe drumurile expres cat si pe cele nationale limita va fi de 120km/h. In schimb in articolul sursa se vorbeste doar de cele expres.

  • Mircea Badea, miercuri, 13.04.2022 19:52

    minune! totusi 120 ar trebui sa fie deja pe judetene, pe expres ar trebui 180, desi sincer nu inteleg de ce exista limitele de viteza in afara oraselor. iar in orase as pune 100. suntem in secolul 21! avem masini din ce in ce mai sigure. sunt o jignire aceste limite la adresa mea si a masinii mele!

  • icsu, miercuri, 13.04.2022 20:05

    cruci pe marginea drumurilor bolizilor :)

  • Eueueu, miercuri, 13.04.2022 21:08

    Vrei nelimitat ca ași bat joc de herghelia de cai,care o ai sub capota,nu te grăbi sa ajungi la cimitir dacă ești tanar, viteza ucide,sfatul meu este sa nu îți pui mintea cu fiarele...Mircea Badea

  • dCi, miercuri, 13.04.2022 22:15

    Un articol plin de greșeli...”între drumurile expres și cele naționale europene (E)”, din cat am studiat legea nu exista drumuri naționale europene ci drumuri naționale deschise traficului european, “staționarea pe banda de urgență”...la fel... pe drumurile expres nu exista banda de urgentă, “ parcarea sau staționarea în afara locurilor special amenajate”... oare cum se poate parca altfel decât in loc special amenajat...înțeleg ca redacția colcăie de simpatizanți USR, dar chiar va faceți de ras in felul asta

  • Mircea Badea, joi, 14.04.2022 00:39

    nu viteza ucide asa cum nici armele nu ucid. depinde doar cine le foloseste.

  • dCi, joi, 14.04.2022 06:38

    “Proiectul de lege va intra în vigoare odată ce va fi promulgat de președintele României.”... lucrurile nu stau chiar asa

  • Ion, joi, 14.04.2022 08:24

    Legea aceasta a fost data in principal pentru Pitesti - Craiova care este un caz special. Problema o sa fie cu celelelate drumuri expres pentru ca normativul de proiectare a drumurilor expres prevede viteza maxima de proiectare 100km/h. Se proiecteaza pentru 100km/h si se circula legal cu 120km/h. Asta numai intr-o tara de babuini se putea intampla!

  • r, joi, 14.04.2022 09:12

    Eu propun ca limita de viteză să fie diferențiată de un test de inteligență. Ești un babuin tâmpit să nu depășești 30 în oraș și 60 în afară. Ești un cocălar coclit 100 în oraș și 250 în afară. Iar dacă ești politician jmecher (de la consilier județean în sus) să fie unlimited oriunde, că ai treburi importante. Că altfel o să mergem la fel chiar dacă ești cu doctorat în aerospațiale sau ți-ai cumpărat carnet de la Suceava sau Pitești pentru că nu știiai să citești întrebările din chestionar și te-ai calificat la locul de muncă.

  • Seriff, joi, 14.04.2022 09:24

    Care sunt drumurile alea expres?

  • Testarossa, joi, 14.04.2022 09:56

    Deci un singur drum expres Pitesti-Craiova. Plus de asta, plin puzderie de cazane cu ITP-ul luat pe stare tehnica perfecta!! Si tot astia cu cazanelele ii dau bice peste cei 120 ai expresului si cei 130 ai autostrazilor. Rezultatele sunt?? Un obiect solid loveste alte obiecte solide. Fainosag !!!!

  • @ Seriff, joi, 14.04.2022 11:03

    Acum sunt in proiectare cel putin 4 in afar de Pitesti - Craiova care este deja in executie. Focsani - Braila Buzau - Braila Braila - Tulcea Tulcea - Constanta

  • Dutz, joi, 14.04.2022 18:15

    Sunt de acord cu Mircea… limitele astea in lege sunt si nu de mare folos. Nu viteza este marea problema ci când se circula cu viteza. Degeaba ai limita la 120 dacă este trafic si nu se poate mai mult de 80. Oricum am am vorbit de mizeria din România pe parte de infrastructura. Au șoferii partea lor de vina, dar fără autostrăzi este imposibil sa se schimbe ceva. Sunt convins ca o infrastructura decenta ar ajuta si la disciplinarea felului in care se conduce. Altfel spus dacă vrei ca omenii sa nu arunce pe jos mizerie si sa aplici amenzi “usturătoare” trebuie montate coșuri de gunoi. Partea de bun simt se face oricum acasă si dacă nu este… amenzile si regulile nu fac mare scofala. Încă mai văd specimene aruncând mizerie din masini si sunt surprins ca in multe cazuri vorbim de masini relativ scumpe… trist!