Concurență directă cu Ferrari: Mercedes lansează noul monopost pentru 2018 în 22 februarie, iar McLaren în 23 februarie

Publicat joi, 18.01.2018 16:31 de Daniel Popescu

Mercedes va prezenta noul monopost pentru sezonul 2018 al Formulei 1 în 22 februarie, în aceeași zi ca și rivalii de la Ferrari, în timp ce McLaren va orgniza evenimentul o zi mai târziu.

Nu mai puțin de 3 echipe au confirmat joi planurile pentru pregătirea noului sezon competițional care va începe în luna martie.

Mercedes a anunțat că va prezenta noul monopost pentru sezonul 2018 în 22 februarie pe circuitul de la Silverstone, acolo unde vor avea loc și câteva tururi demonstrative.

Practic, lansarea va avea loc în aceeași zi cu cea pregătită de rivalii de la Ferrari, care va fi transmisă în direct pe internet.

De asemenea, McLaren a confirmat că va dezvălui noul monopost o zi mai târziu, în 23 februarie, fără să anunțe însă și locul în care va avea evenimentul. Cel mai probabil, lansarea va avea loc în Spania. Nu în ultimul rând, Toro Rosso a confirmat că va dezvălui noul monopost în seara zilei de 25 februarie.

Toate lansările anunțate până acum vor avea loc în zilele premergătoare primei sesiuni de teste din această iarnă, care se va desfășura pe circuitul de la Barcelona în perioada 26 februarie - 1 martie. Cea de-a doua sesiune va avea loc pe același circuit intre 6-9 martie.

Via Mercedes, McLaren, Toro Rosso 

  • ..., vineri, 19.01.2018 12:47

    Odata cu incalzirea asta globala, nu mai avem nevoie de Spania sau Portugalia pentru testele din iarna. Acum merge si in Anglia, Germania, etc.