Constatarea amiabilă va putea fi completată electronic

Publicat sâmbătă, 28.05.2022 09:51 de Gabriel Nica, Foto: BankRate.com

Autoritatea de Supraveghere Financiară a propus modificări legislative cu privire la asigurările RCA, inclusiv eliminarea nevoii de a completa faimoasa constatare amiabilă în format fizic.

Conform unor modificări legislative propuse de către ASF și trimise deja către publicare în Monitorul Oficial, șoferii implicați în accidente ușoare nu vor mai fi obligați să completeze constatarea amiabilă pe capota mașinii, cu pixul, așa cum se întâmplă de cele mai multe ori în acest moment.

„Conform legii, având obligația de a întocmi această constatare amiabilă, știm foarte bine că astăzi scriem constatarea amiabilă pe hârtie, cu pixul pe capota mașinii. Datele completate, semnăturile conducătorilor celor 2 vehicule vor fi preluate așadar de dispozitivul prin care se completează respectivul formular de constatare amiabilă. Ea urmând să fie transmisă tot electronic către asigurator pentru constatarea daunei,” a declarat Daniel Apostol, directorul de comunicare ASF.

Toate detaliile privind accidentul vor putea fi raportate cu ajutorul unei aplicații dezvoltate de Biroul Asigurătorilor Auto. Aceasta include un formular care cuprinde toate detaliile cerute de formularul printat, însă completarea sa se poate face digital iar șoferii pot atașa și poze cu documentele necesare sau modul în care s-a produs accidentul.

„Fiecare persoană care va fi implicată într-un accident rutier va putea să-și avizeze asiguratorul printr-un sistem electronic, printr-o aplicație care îi va permite să-și pună datele accidentului. Poate va fi necesară fotografierea avariilor de la accident, fotografierea documentelor, permis, buletin, talon. Se va accepta o formă de semnătură digitală, dar ceea ce e cel mai important e că datele persoanelor implicate vor fi preluate practic de pe polița de asigurare, se va scana buletinul, adică informațiile referitoare la persoana care completează vor fi clar asigurate în acest sistem. Toate reglementările în vigoare vizavi de GDPR vor fi implementate în acest sistem,” a adăugat Mădălin Roșu – Biroul Asigurătorilor din România.

  • Mircea Badea, sâmbătă, 28.05.2022 11:35

    politie digitala cu drone ne mai trebuie.

  • Mircea, luni, 30.05.2022 09:19

    In sfarsit! Foarte bine. Acum sa vedem si cum o sa mearga aplicatia si sunt tare curios cum o sa se faca schema accidentului :)) Pe foaie completai 5 minute cu verificare cu tot, dar online... Citeam ieri pe https://www.i-drpciv.ro care sunt modificarile codului rutier de anul asta si am vazut ca au crescut amenzile pentru cei care conduc agresiv si fac accident, trec de 600 lei. Majoritatea accidentelor se fac pentru ca lumea e nervoasa, conduce agresiv si se crede personaje din jocuri pe console.