Constructorii germani se gândesc să urmeze exemplul Peugeot-Citroen și să publice datele reale de consum ale mașinilor

Publicat joi, 13.04.2017 16:43 de Daniel Popescu

Constructorii germani discută posibilitatea de a publica datele reale de consum ale mașinilor, pe lângă cifrele oficiale ale testelor NEDC, pentru a urma astfel exemplul Grupului PSA Peugeot-Citroen.

Scandalul Dieselgate a generat neîncredere în rândul șoferilor cu privire la datele oficiale de consum raportate de constructori pe baza testelor europene NEDC, motiv pentru care Grupul PSA Peugeot-Citroen a decis în luna martie să publice cifre mai aproape de cele reale pentru nu mai puțin de 58 de modele. Măsura a fost una apreciată și, inevitabil, a determinat și alți constructori să se gândească la soluții asemănătoare.

Astfel, constructorii germani discută în această perioadă în cadrul propriei asociații posibilitatea și modul în care ar urma să urmeze exemplul francezilor. "Mă aștept să ajungem la o soluție într-un viitor rezonabil", spune Matthias Mueller, CEO-ul Grupului Volkswagen.

Pentru moment, oficialii refuză însă să ofere orice informații cu privire la stadiul negocierilor legate de modul în care vor fi testate mașinile sau dacă grupurile care luptă pentru protecția mediului vor fi invitate să participe. "Suntem în discuții constructive cu Ministrul Transporturilor pe tema îmbunatățirii transparenței, dar nu am încheiat încă discuțiile", sunt singurele afirmații ale lui Matthias Wissmann, președintele asociatei constructorilor germani (AVD).

Dintre constructorii germani, Volkswagen ar avea cel mai mare interes pentru publicarea unor astfel de date, în încercarea de a-și spăla imaginea afectată de Dieselgate.

Via Automotive News

  • Z, joi, 13.04.2017 23:02

    Vw-ul o va tărăgăna fiindcă știe că motoarele PSA-ului la aceiași cilindree sunt mai economice ca ale lor.

  • Tibi, vineri, 14.04.2017 00:17

    ce-s alea consumuri reale? cum le cuantifica? eu conduc altfel decat taica-miu, traficul de la ora 8 difera de ora 12 sau 22. cu sau fara AC? cu bagaje sau fara? cu ca presiune in roti? cu ce dimensiune a jantei?

  • Ara, sâmbătă, 15.04.2017 09:49

    Hopa! Se gandesc sa publice consumurile (mai) reale. Deci pana acum ce ne-au spus?

  • hai na, sâmbătă, 15.04.2017 23:20

    no ,stati linistiti se gindesc cum sa minareasca consumurile "reale"...nu vedeti ce se caznesc si se rahatesc pe ei..