COVID-19: Hyundai și Kia suspendă producția din Europa pentru două săptămâni

Publicat joi, 19.03.2020 15:24 de Paul Cosma

Hyundai și Kia au anunțat suspendarea producției din Europa timp de două săptămâni, începând din 23 martie, din cauza epidemiei de coronavirus.

Grupul Hyundai a spus că închiderea granițelor Uniunii Europene – ca măsură de protecție în contextul crizei provocate de COVID-19 – a creat provocări logistice pentru angajați și furnizori, în timp ce vânzările au scăzut. 

Astfel, brandurile Hyunda și Kia își vor închide temporar fabricile europene, începând din 23 martie, pentru două săptămâni.

 

Hyundai produce modelele i30, Kona EV și SUV-ul Tucson la uzina din Nosovice (Cehia), în timp ce Kia construiește Ceed și Sportage la Zilina (Slovacia).

Cei doi constructori se alătură unei liste vaste de constructori care au anunțat deja închiderea totală sau parțială a producției din Europa, printre care Ford, Renault, Volkswagen, BMW sau Toyota.

Via Automotive News