Craiova, Land of Ecoboost: Ford anunță peste un milion de motoare EcoBoost vândute în lume în 2015

Publicat miercuri, 18.11.2015 16:58 de Bogdan Mirică

Ford a anunțat că anul acesta va fi primul din istorie în care numărul motoarelor Ecoboost vândute va depăși un milion. O contribuție importantă la acest succes o are și Uzina de la Craiova.

Se pare că titlurile pentru ”Motorul Anului”, obținute trei ani la rând, le sunt de folos celor de la Ford. Constructorul american a consemnat o creștere a comenzilor pentru motoarele sale Ecoboost. Comparativ cu anul trecut, Ford a vândut până acum cu 46% mai multe unități Ecoboost, ajutat fiind și de faptul că tehnologia a fost oferită pe multe modele din gamă.

Uzina de la Craiova a contribuit și ea la acest succes, întrucât oltenii produc o mare parte din motoatele Ecoboost care ajung la clinții europeni și nu numai. Dacă previziunile se adeveresc, 2015 ar urma să fie primul an în care Ford depășește un milion de unități Ecoboost vândute la nivel mondial. O performanță la care a contribuit, după cum aminteam, și uzina de la Craiova.

Ford Mustang și Transit sunt cei mai noi membri care primesc motoare Ecoboost. Unitatea de 2.3 litri Ecoboost instalată pe cel mai celebru muscle car american i-a ajutat pe cei de la Ford să atragă clienți noi, mult mai tineri.

În prezent Ford are șapte motoare Ecoboost: deja celebrul 1.0 Ecoboost cu trei cilindri, urmat de capacitățile 1.5 litri, 1.6 litri, 2.0 litri, 2.3 litri și agregatul V6 de 3.5 litri.

În primele 10 luni ale acestui an, modelele care au adus cei mai mulți clienți dornici de Ecoboost au fost Ford F-150 (210.239 unități), Ford Escape (203.855 unități) și Ford Fusion (105.999 unități). În top trei nu se strecoară nici un model european pentru că Bătrânul Continent încă preferă unitățile diesel.