Criză majoră la Jaguar Land Rover. Grupul nu poate relua producția din cauza unui atac cibernetic

Publicat marţi, 16.09.2025 11:29 de Tiberiu Safta

Grupul JLR nu poate relua producția de mașini la mai bine de două săptămâni după ce a fost ținta unui atac cibernetic. Există temeri că mai mulți furnizori ai grupului britanic ar putea da faliment din această cauză.

În data de 1 septembrie, Grupul JLR a fost ținta unor atacuri cibernetice din partea unei grupări de hackeri. Din această cauză, grupul care deține mărcile Land Rover și Jaguar a fost forțat să oprească producția de mașini și toate sistemele operaționale pentru a preveni pierderea de date, dar și pentru a încerca să recupereze datele afectate.

În ziua atacului cibernetic, toți dealerii afiliați Grupului JLR nu au putut să înmatriculeze mașini noi din cauza acestui eveniment. La câteva zile după atac, Grupul JLR a confirmat că mai multe date au fost compromise.

Acum, la mai bine de două săptămâni de când a avut loc acest atac, Grupul JLR nu poate nici în acest moment să reia producția de mașini la toate uzinele sale din lume. Nu se știe până în acest moment când va fi reluată producția. De asemenea, comenzile pentru piese venite din partea furnizorilor grupului britanic au fost și acestea oprite. Din această cauză, există temeri că mai mulți furnizori ai Grupului JLR ar putea da faliment.

Situația este atât de gravă, încât mai mulți membri ai parlamentului britanic au solicitat asistență din partea guvernului pentru a ajuta angajații care nu pot să lucreze într-o astfel de situație. Imposibilitatea de a relua producția de mașini ar putea duce la pierderi de 5 milioane de lire sterline pe zi.

via Autocar

  • seems legit, marţi, 16.09.2025 12:00

    o scuza eleganta si convenabila. azi din pacate sunt deja la lucru, dar am s-o folosesc si eu maine, ca sa scap. le zic mai spre seara ca a fost un atac cibernetic si am ramas blocat in casa, fara telefon fara curent. sper sa tina.

  • dan_grc, marţi, 16.09.2025 12:24

    Jaguar nu are această problemă, imuna la orice atac cibernetic, smart thinking.

  • aurel, marţi, 16.09.2025 12:38

    chiar e problema. fara asistenta operationala, s-ar putea monta toba de esapament in torpedou.

  • Catalin, marţi, 16.09.2025 13:40

    Mi-e lehamite de jelere