Crossover de la Alfa Romeo
Constructorul italian intentioneaza sa intre pe piata crossovere-lor cu noul sau model CXover care va intra in vanzare la jumatatea lui 2009.
Alfa Romeo va lansa un nou crossover sportiv anul viitor, crossover care a fost anticipat de conceptul Kamal, prezentat in 2003 la Salonul Auto de la Geneva. Aceste imagini procesate digital arata ca designerii Alfa au preluat majoritatea liniilor de la conceptul original.
Mai multe detalii asupra conceptului au fost prezentate la ultima intalnire a investitorilor Fiat, in noiembrie anul trecut. Atunci, boss-ul Fiat, sergio Marchionne a oferit detalii despre modelele pe care Alfa le va dezvolta in 2008 si 2009. La adunarea actionarilor a fost prezentata si o schita a unui vehicul denumit CXover, care reuneste liniile unui coupe cu cinci usi. O versiune cu trei usi, ca cea din imagine, este asteptata sa fie disponibila pentru varianta mai sportiva a masinii. Platforma vehicului va fi cea folosita pentru sedanul 149, bineinteles revizuita: motor frontal, tractiune fata asigurata de motoare de patru si sase cilindri, dar si tractiune integrala AWD.
Versiunea de top va fi motorizata de un propulsor V6 24 de valve de 3.2 litri, dezvoltat in colaborare cu General Motors si produs la divizia GM Holden din Australia. Motorul va fi modificat de tehnicieni italieni care ii vor permite sa dezvolte 250 de cai putere si un cuplu motor de 300 Nm. Celelalte modele vor fi propulsate de motoare mai mici, pe benzina de 2.2 litri dar si o varianta turbodiesel super-eficienta care sa produca un cuplu de 400 Nm.
Piata vehiculelor utilitare soft a inceput sa fie din ce in ce mai concurata odata cu lansarea unor modele ca Mercedes GLK, Volkswagen Tiguan si Audi Q5. Pentru a putea supravietui pe o asemenea piata Alfa isi va promova modelul ca fiind "un crossover sportiv, combinatia dintre un SUV si un coupe, masurand 4.6 metri lungime si estimat intre 28.000 si 45.000 de euro".
Prezentarea modelului va concide cu relansarea brand-ului Alfa in Statele Unite in a doua jumatate a lui 2009.