Crudul adevăr: în 2015, România a fost ţara cu cele mai multe decese rutiere din Uniunea Europeană

Publicat vineri, 01.04.2016 16:17 de Daniel Popescu

România a înregistrat anul trecut 95 de decese în accidente rutiere la un milion de locuitori, la egalitate cu Bulgaria, cu care împarte primul loc în topul celor mai periculoase ţări pentru şoferi.

Comisia Europeană a publicat la sfârşitul acestei săptămâni o analiză a accidentelor rutiere grave înregistrate pe teritoriul Uniunii Europene în 2015. Astfel, pe parcursul anului trecut, 26.000 de persoane şi-au pierdut viaţa în accidente rutiere în UE, progresele comparativ cu anul 2014 fiind inexistente.

Dintre acestea, aproximativ 1.900 de persoane au încetat din viaţă în accidente produse pe teritoriul României. Raportat la populaţie, în România au avut loc 95 de decese la un milion de locuitori, în timp ce media europeană este de 51.1 decese.

Cu alte cuvinte, în România au loc de aproape două ori mai multe decese rutiere decât în Uniunea Europeană, iar ţara noastră ocupă primul loc în clasament, la egalitate cu Bulgaria.

"Anul trecut, 26.000 de persoane şi-au pierdut viaţa pe drumurile din UE, cu 5.500 mai puţine decât în 2010. Cu toate acestea, la nivelul UE, nu se observă nicio ameliorare comparativ cu situaţia din 2014. Stagnarea actuală este alarmantă", precizează Comisia Europeană.

În 2010, în România s-au înregistrat 117 decese la milionul de locuitori, iar ain 2014 numărul scăzuse la 91 de decese. Practic, în România, numărul de decese raportat la populaţie a crescut cu 4% în ultimul an, în timp ce Uniunea Europeană a raportat de asemenea o creştere de 1%.

Pe lângă Bulgaria, care a înregistrat tot 95 de decese la milionul de locuitori, alte ţări în situaţii similare sunt Letonia (94), Lituania şi Croaţia (câte 82). La popul opus, cele mai sigure ţări europene din acest punct de vedere sunt Malta (26 de decese la 1 milion de locuitori), Suedia (27), Olanda (28) şi Marea Britanie.

Via European Commission

  • Gabi, vineri, 01.04.2016 17:04

    Nimic surprinzător și nicio schimbare în mentalitatea românilor. Cam ce mașini se conduc prin Suedia și Olanda??? Pe acolo vezi Volvo la fiecare colț de stradă, iar pe la noi mașini de șmecheri care au impresia că sunt super șoferi. Până când apetitul românilor pentru mașini germane "sport" nu va scădea și va crește interesul pentru siguranța, vom mai vedea raportul ăsta an de an. Orice cocalar se crede șmecher cu un jaf de BMW obosit înmatriculat în Bulgaria. Dacă astfel de personaje sunt încurajate, atunci anul viitor vor fi și mai mulți morți. E destul de simplu și logic. Cocalarii ne omoară cu zile. Să se publice și un raport cu mărcile de mașini implicate în accidente.

  • Scorpionul.negru, vineri, 01.04.2016 17:15

    @Gabi La stirile de la ora 5 90% din accidente sunt cu BMW-uri vechi. Ziua si accidentul cu BMW.

  • Sam93, vineri, 01.04.2016 17:23

    Acelasi lucru s-a intamplat si in SUA. Motivul este clar. Ieftinirea benzinei determina oamenii sa circule mai mult. Cu cat se parcurg mai multi kilometri, cu atat cresc sansele din punct de vedere matematic sa se produca mai multe accidente. Asta ca motiv pentru care a crescut numarul comparativ cu 2014. Pentru faptul ca Romania este cea mai nesigura, cauzele sunt clare. Infrastructura deplorabila, masini vechi si soferi prost educati.

  • Joe, vineri, 01.04.2016 17:27

    Daca nu ar fi cruciulitele in geam si masinile sfiintite va dati seama cate accidente mortale ar fi... ;)

  • tzenu_bmw, vineri, 01.04.2016 17:37

    Construiti drumuri bune de calitate...semnalizati intersectiile si adaugati semne rutiere vizibile nu dupa copaci......si ve-ti vedea o inbunatarire a traficului si implicit coborarea ratei de mortalitate din Romania... Daca in Suedia vezi oameni decenti la volanul unui Volvo.....la mine in oras e un capsunar cu un S60 care culmea asculta numa Guta si Salam..si mai vinde si fier vechi mai nou....pacat de masina ca e varza... Acum cateva zile un smecher cu seria 7 culmea la o trecere de pieton sa dat jos din masina si o ajutat o batranica sa treaca strada... Si deci nu neaparat BMW-isti sunt teribili......omu in sine e teribil indiferent de masina pe care o conduce......

  • @tzenu, vineri, 01.04.2016 17:52

    Tare aș vrea să o văd și pe asta. Să faci tu o filmare te rog cu ăla care s-a dat jos din Bmw să ajute pe cineva să treacă strada. Nu de alta dar internetul e plin cu boi cu BMW-uri care fac slalom printre mașini în trafic și nu opresc la trecerile de pietoni. Dar pentru că ei sunt apărați de cei ca tine, de asta se înmulțesc de la o zi la alta. Eu văzui varianta când cocalari cu BMW-uri făceau driftinguri pe trecea de pietoni, dar de, când ești posesor de mașină "smechera" nu prea îți place adevărul. Dai un search pe Google ca să vezi ce de treabă sunt șoferii de Bmw catalogați cei mai indisciplinați peste tot în lume. Cam câte filmulețe cu BMW-uri făcute praf găsești? Nu cred că ai timp să le vezi pe toate într-un an.

  • tzenu_bmw, vineri, 01.04.2016 18:02

    @@tzenu si ce propui acuma? Sa se interzica vanzarea de masini BMW ca te indeamna acestea sa conduci mai agresiv?? Care-i vina masini ca nu inteleg..... Dupa cum am zis....omul raspunde pt. actiunile sale...

  • andrei, vineri, 01.04.2016 18:05

    Infrastructura e proastă. Clar. Dar la fel de adevărat este că nu prea se aplică legea iar pedepsele sunt foarte blânde astfel încât oamenii nu prea se tem să încalce regulile de circulație. Iar asta nu ține de mașina pe care o conduce fiecare.

  • @tzenu, vineri, 01.04.2016 18:40

    n-ai bagat de seama oare cum ala cu bmw i-a ciordit portofelul babii.? parerea mea este ca masina care sta in garaj nu face accident. omul este cel care o impinge la pacat.

  • Bogdan, vineri, 01.04.2016 18:43

    România e țara tuturor posibilităților. Când Europa și Sua fug de VW diesel, în România cresc importurile jafurilor germane. Când imporți astfel de mașini care au sute de mii de km reali, sunt făcute din bucăți și nu ar trece ITP-ul dacă nu ar da șpăgi, la ce bun să ne așteptăm? Deocamdată se iau în considerare morții în accidente. Dacă se vor face și studii care să arate câți mai mor din cauza bolilor la plămâni cauzate de dieseluri obosite, numărul ar fi mult mai mare. Însă toți se complac în această situație și mergem înainte în prostie. Toți se vaită de drumuri dar nimeni nu zice nimic de șmecherii care circulă cu 200 km/h pe astfel de drumuri proaste și fac depășiri la limită. După ce că avem niște amărâte de bucăți de autostradă, trebuie să vezi niște cocalari care au Audi si BMW și trebuie ei să se ia la întrecere pe autostradă. Și ca să arate cât de meseriași sunt se și filmează. Cu specimele astea ce facem? Cum mergi cu peste 300 km/h dacă te plângi că nu ai drumuri bune? Cum de sunt prinși cocalari cu 200km/h pe drumuri naționale unde limita e 100?

  • @tzenu, vineri, 01.04.2016 18:54

    Tu ești sigur că capsunarul ăla avea Volvo? Nu de alta dar majoritatea cocalarilor nu au auzit de marca asta și e considerată o marcă pentru pensionari. Eu cred că de fapt ăla de asculta Guță și Salam avea de fapt un BMW 320 sau 520 diesel și cu numere de Bulgaria. Și surprinzător, mașina era proaspăt adusă din Jermanica și avea doar vreo 77.000 km la bord super reali, făcuți în 7 ani. Și mașina nu suferise nniciun accident major, fusese doar daună totală acolo, dar a ajuns în România ca nouă. Mai Tzenule, fii și tu om serios că lumea știe ce specimene preferă BMW-urile și Haudiurile. Mai lasă-ne cu poveștile tale Sf în care se da jos cocalarul din Bmw ca să ajute pe cineva să treacă strada. Handicapații ăștia nici măcar nu știu să oprească și să ajute persoanele după ce le lovesc pe trecerea de pietoni și tu vii la noi cu povestiri din astea.

  • Gabi, vineri, 01.04.2016 19:32

    Inițial citind ce a scris tzenu chiar credeam că unul cu BMW (din sutele de mii de cocalari) ar putea face un astfel de gest. Adică sigur nu sunt toți niște mârlani, doar 99% din ei. Apoi văzând și faza cu capsunarul cu Volvo care ascultă manele am înțeles clar că e doar o păcăleală de 1 aprilie și comentariul lui trebuie tratat ca atare. Mașinile săracele nu au ele nicio vină că ajung pe mâna proștilor cu impresii de șoferi de curse. Și mai greșesc toți cei ce le tot fac reclamă că sunt mașini sportive. În realitate sunt mașini ca oricare, dar care ajung mult mai des prin pomi și zboară de pe șosele doar pentru că unii pun botul la reclamele germane. De curând s-a mai dovedit ceva :că mult renumitele faruri high-tech de pe BMW-urile seria 3 sunt de fapt cele mai proaste și mai chioare. Dar cum reclama este mama comerțului, germanii vor mai prosti mult timp nații mai slabe cu nivelul de cultură auto. Eu sunt dispus să fac pariu cu oricine din România că atunci când va ajunge Volvo să se vândă mai bine la noi în țară decât BMW și Audi, numărul accidentelor va scădea cu mai mult de jumătate.

  • mowgli, vineri, 01.04.2016 19:55

    Voi va plangeti de titlurile de can-can de pe AM, dar voi va uitati la calitatea comentariilor? Serios? iarasi ne legam de BMW-uri? A cata oara trebuie sa ma repet? un idiot care si-a luat permisul pe felatii, ii acelasi idiot in orice masina. Adica nu-i ca si cum se da jos cocalar, din bmw, si cand urca in Volvo e om de stiinta. Teriminati cu tampeniile astea de doi bani. Cand ne uitam la TV si vedem un carnagiu facut de un Logan, zicem "tz tz tz, saracii". Daca vedem un BMW, automat "criminalu', dracu', bine ca o murit, cocalaru p***i!" Prostii e prosti, nesimtitii e nesimtiti. Ca-i BMW sau ca-i Volvo, semintele aceiasi gust are. Si da, m-am oprit cu BMW-ul sa-l trag pe unul cu o Dacie 1310, ramas noaptea fara baterie. Si da, am dat curent, m-am si oprit pe banda de urgenta pe autostrada, sa-l intreb pe omu cu capota ridicata, daca are nevoie de ceva scule sau ajutor. Ba mi-am pus masina pe avarii, pe drum european, sa fiu sigur ca trece o rata strada. Da, m-am dat jos din BMW-ul meu de mafiot cocalar, sa-l imping pe unu, sa-i porneasca masina. Si soferi de BMW saritori, empatici, sunt destui. Voi tot ce vedeti sunt tiganii cu thalent si jmecherie. De parca nu-i vedeti si-n autobuz, si-n taxi, si-n Toyota sau Mercedes. Normal ca-i vedeti, dar nu prezinta interes.

  • @mowgli, vineri, 01.04.2016 20:19

    Este foarte adevărat. Calitatea comentariilor lasa de dorit. Și când toți cu BMW-uri își iau apărarea între ei și se dau toți nevinovați și cei mai de treabă atunci e și mai grav. De asta se va continua și declinul românilor ca nație. În loc să evolueze și să se vadă o schimbare în bine, ei tot insistă că sunt super meseriași și morții tot continuă să apară. Și din câte am auzit Volvo ar avea un sistem special de detectare a cocalarilor. Când se urcă câte unul și vrea să pornească motorul ii apare mesajul în bord "ești prea prost să conduci un Volvo, încearcă cu un BMW". Ceea ce nu se recunoaște în continuare este faptul că BMW-ul este o marcă ce atrage foarte mult cocalarii și cei fără studii prea multe, în timp ce la volanul unui Volvo vezi oameni mai în vârstă cu o anumită experiență de viață. Iar Volvo își ia cineva care ține la siguranță în timp ce BMW unul care vrea să se dea șmecher.

  • inexorabil, vineri, 01.04.2016 20:28

    Și uite așa, sub diverse și tot mai numeroase identități (ho, prrr cu tata!), Lexus-man “dă de pământ” cu “diavolii” bavarezi…Tema ȋnsă s-a blocat ȋntr-un stereotip (cocalari ȋn sus, cocalari ȋn jos) care insuflă somnolență, domnule “nr. 1 la fiabilitate” – @tzenu a sintetizat, ȋntr-o manieră justă, situația climatului social actual: “omul ȋn sine” poartă vina, nu mașina, nu producătorul, nu imaginea mărcii care “predomină la capitolul accidente”. Eventual, fată mare poți să fii ȋn Buick și ȋnger de-a dreptul ȋn Oldsmobile :) Știu, acum crezi că rațiunile…pasionale mă ȋmping să-ți fiu opozant…intelectual, he-he. VAG a cam ieșit din cursa…laurilor și, de aceea, lupta se duce ȋntre ceea ce-ți place ție (păstrează prima șansă, recunosc!) și ceea ce-mi place mie (mă rog, este un mod de-a spune; ce-mi place mie…să-i fie țărâna ușoară). Dacă te-ai lăsa sedus de aparențe, atunci ai ȋmbrățișa o asemenea ipoteză, nu ȋncape discuții. Dar adevărul este altul: pur și simplu m-am săturat de satira ta nesărată la adresa lui “Foltzfaghen” (mamă-mamă, cum le mai stâlcești) și “Bembeu”. Aaa, stai: “grupul corean” (Hyundai Motor Group) ?! “The Korean Group”, dacă vrei așa. Dacă nu stăpânești perfect limba maternă, atunci orice tentativă moralizatoare este egală cu zero barat, atât ca sens, cât și ca importanță…Regulă! Bagă la “computer”.

  • inexorabil, vineri, 01.04.2016 20:31

    “Nu ȋncape discuții”…drace, stai să mă dau jos din BMW :D

  • Cornel Rs, vineri, 01.04.2016 21:45

    @mowgli : Cand sunt sute de clipuri cu mizerii facute de cei cu marca asta,cand ii vedem prin trafic cat de indisciplinati sunt fara semnalizari parcari aiurea pe avarii ,da dreptul de a generaliza este normal in pofida ca mai sunt cativa normali ,Nr de cocalari e prea mare in unele marci este un lucru dovedit

  • Gabi, vineri, 01.04.2016 21:47

    Văd că anumite comentarii nu sunt chiar pe placul celor ce se simt cu musca pe căciulă. Măi băieți, comentariile noastre le puteți ascunde însă morții nu ii treziți din păcate. Și luându-va apărarea și încercând să vă scoateți niște îngerași ai șoselelor nu va schimba cu nimic situația nici anul viitor. Însă asta e viața, germanii vă păcălesc pe voi, voi încercați să vă păcăliți singuri iar rezultatele apar an de an. Degeaba trâmbițati voi sus și tare ca nu are legătură mașina cu omul, când omul își alege mașina în funcție de caracter. Degeaba încercați să îmi explicați voi mie că același om ar putea alege Bmw și Volvo pentru că nu vă cred. Sunt 2 mărci total diferite și se adresează, în general, unor categorii total diferite de persoane. Eu unul nu am văzut în curtea unei familii un Volvo și un BMW care să le aparțină. Și s-a demonstrat statistic că șoferii de Bmw sunt foarte indisciplinați, deci automat sunt șanse mult mai mari să fie implicați în accidente. http://www.automarket.ro/stiri/studiu-soferii-bmw-sunt-cei-mai-indisciplinati-din-trafic-sondaj-21497.html https://www.carthrottle.com/post/a-massive-41-of-us-think-that-bmw-drivers-are-the-biggest-jerks/ Deci oricât v-ați lua voi partea și apărarea, lumea e sătulă de voi. Trebuie să menționez că sondajele nu sunt făcute de mine.

  • inexorabil, sâmbătă, 02.04.2016 12:11

    Bun, Mafioso, am ȋnțeles care-i baiul. Ȋnsă preferi să bătătorești reliefarea efectelor, ȋn loc să propui o soluție pentru combaterea cauzelor?! Cumva trebuie impusă oprirea activității ȋn toate fabricile BMW, astfel ȋncât să fie urmărită evoluția accidentelor ȋn toată lumea, timp de vreo 15-20 de ani, ȋn sensul de a constata limpede că acestea se diminuează?...Sau crezi ȋn varianta producerii mai departe a motocicletelor BMW, a Rolls Royce-urilor și a Mini-urilor, dar tocmai unitatea reprezentativă (de autoturisme) a lui BMW Group să fie neutralizată? Chiar și ȋntr-o asemenea eventualitate (absurdă, fără doar și poate), ar fi lucru cert că…Lexus nu și-ar spori vânzările, cu atât mai puțin n-ar prelua coroana mondială a constructorilor premium. Mai degrabă Lexus ar trebui să fie atentă la desfășurarea ostilităților de pe singura piață pe care ea contează – cea americană – unde se pare că…Buick se leapădă, ȋncet-ȋncet, de amprenta de Opel, iar Cadillac mizează pe oarece ȋnclinații avangardiste, așa cum relevă recent lansatul CT6 (care este plăsmuit la doar 5 km distanță de RC și care beneficiază de platformă dedicată, deci iată o palmă dată globalizării), deși “tabloul de comandă” se cere revizuit din serioase motive estetice (totuși, ceea ce se observă aici, la un exemplar de CT6, infirmă nemulțumirea mea: http://blogs-images.forbes.com/kbrauer/files/2016/01/2016-Cadillac-CT6-Interior.jpg). Unde mai pui că prețul de pornire al lui CT6 este sensibil mai mic decât cel al lui LS, sic! Deja anticipez reacția ta, care va pune accentul pe calitatea superioară a materialelor “japei”, dar faptele sunt cele prezentate de mine, adică atuurile nu sunt de partea lui Lexus…Cu excepția profitului :D

  • @inexorabil, sâmbătă, 02.04.2016 19:17

    Îți dai seama ce haos ar fi printre cocalarime dacă s-ar opri Bmw și Audi din produs mașini? Păi astea sunt singurele mărci de care ei au auzit. Eu nu propun oprirea activității în fabricile Bmw, ci amendarea mărcii cu câteva miliarde bune pentru reclame mincinoase!!! Așa cu VW a fost dat în judecată pentru reclame mincioase la "Clean Diesel", așa să fie dați în judecată Bmw pentru reclame care îndeamnă la condus agresiv (chipurile sportiv) în niște mașini departe de a fi sigure. E plin Youtube de compilații cu BMW-uri implicate în accidente și nu e știre cu accident auto în care să nu fie implicat un BMW, deci nu se poate spune că e o marcă sigură și care îndeamnă la condus preventiv. Ar trebui să le fie rușine!!! A ajuns marca cocalarilor.

  • Kotegaeshi, sâmbătă, 02.04.2016 21:54

    http://home.bt.com/lifestyle/money/insurance/insurers-reveal-the-uks-worst-drivers-11364016446769 Foarte interesant. Sincer, nu ma asteptam. http://www.bankrate.com/financing/cars/study-bmw-drivers-are-the-worst/ Parerile sunt impartite.. Comportamentul la volan> Porneste de la cei 7 ani de acasa.

  • inexorabil, sâmbătă, 02.04.2016 22:04

    Mafia, dă-mi voie să emit ipoteza că păcatul lui BMW ar fi…tracțiunea spate. Dar stai: nu privi termenul “păcat” ca un “defect” sau ca o “anomalie”. Nu; eu vorbesc despre păcatul de a ajunge acest gen de mașini (adică deloc ușor de condus, contrar opiniei generale) pe mâinile celor neavizați…Dar cui i se poate imputa această ȋncredințare nechibzuită? Sistemului “educativ”, ȋn mod excepțional! Mă gândesc la atâtea cupluri care “au reușit ȋn viață” (cum? – nici n-are importanță…) și, fiindcă și-au crescut odraslele ȋn puf, ajung să le ȋndeplinească orice capriciu la vârste chiar fragede, adică mami și tati, patronii lu’ pește, le pun la dispoziție mașini care, prin definiție, solicită toate simțurile și aptitudinile omenești, reclamând sincronizarea și coordonarea lor impecabilă – nu mă refer doar la BMW, ci la orice bolid cu tracțiune spate (deși, ȋntr-adevăr, BMW predomină la noi). Adică de ce să-și ȋnceapă fiul/fiica nostru/noastră epopeea auto cu un amărât de sedan (“blestemat” să ofere tracțiune față) care, pe deasupra, nu este “predestinat” să atragă atenția prietenilor și să le arate “talente” cinetice? Nu, tati, las’ să se convingă lumea că starea materială a progeniturilor și modalitățile alese pentru reliefarea ei ȋn public denotă cât de “bazați” sunt părinții. Până la urmă, poartă-se fiecare cum poftește, dar musai la el ȋn ogradă, nu la confluența cu ceilalți membri ai societății. Concret, cei mai mulți responsabili de accidente ȋn care sunt implicate BMW-uri sunt tineri, indiferent de statutul lor social! Ce-i drept, ȋn ultimii ani, BMW a “implementat” sisteme electronice de control al aderenței și al tracțiunii, dar care sunt neputincioase atunci când “teribiliștii” abordează curbele periculoase cu viteză excesivă, logic, nu? Astfel, ȋmi permit să concluzionez că, de fapt și ȋn primul rând, viteza ucide, de abia apoi nepriceperea ȋntr-ale condusului, iar la urmă vine felul tracțiunii. De aceea, eu susțin că vitezometrul caracteristic Americii anilor ’80 se cere imperios luat ȋn considerare pentru vremurile noastre – este vorba, desigur, despre gradația maximă de 85 mph / aprox. 140 kph (aplicată cam la toate mașinile cu tracțiune spate, de la limuzine la modele sport, cum ar fi Corvette sau Grand National), pe care o persiflează pe Youtube toți idioții amatori de “europene șmechere” (“ȋncrustate” de la 250 kph ȋn sus). Normal că respectivele “vapoare puturoase” puteau atinge viteze mult mai mari, dar ideea relevantă era că, atunci când acul indicator ajungea la capătul convențional de 140 kph, trebuia să te ȋntrebi dacă ar merita sau ar fi nevoie să apeși ȋn continuare pedala de accelerație, totodată avertizându-te că erau ȋn vigoare reglementările federale de restricționare a vitezei…Acel vitezometru, deși nu era o persoană, se comporta ca un instructor auto de permanență. Acum, această valoare mi se pare perfect justificabilă să joace rolul de gradație maximă (impusă, nu posibilă) pentru toate segmentele. Dar producătorii (inclusiv cei americani)…nț! nu cultivă o asemenea mentalitate “depășită”; chiar dacă atât producătorii, cât și utilizatorii, n-au cum să nu fie conștienți că, din diverse motive, nu pot fi atinse vitezele maxime inscripționate, pune-i prostului numărul magic 300 ȋn fața ochilor, ca să se ȋnchipuie demiurgul șoselelor, că poate altă distracție (bașca finalizată cu niscaiva orgasm de sine) “pe praful ăsta” (“criza”, “recesiunea” etc.) n-ar fi de conceput… Dar să revin la oaia noastră. Vina li se poate atribui și…autorităților, care ȋncă nu ȋnțeleg că tracțiunea spate necesită o instruire specială, ceea ce ar trebui să se regăsească ȋn programul…școlilor auto, or eu, unul, n-am auzit nicio iotă despre aspectul cu pricina la unitatea la care mi-am obținut permisul (bine, au trecut mulți ani de atunci), dar, manevrând ulterior o astfel de mașină, mi-am dat seama cum stă treaba…Există și excepții salutare, precum cea a unui vecin de-al meu, patronul și instructorul unei școli auto, care se bazează pe un “treiar” mai vechi (E46) – așadar, elevii lui “pleacă” ȋn cariera de pilotaj deja formați pe(ntru) această particularitate. Chiar l-am felicitat pentru opțiunea lui (mașina aleasă ca “material didactic”). Concluzia pare nostimă: soluțiile cele mai adecvate și cele mai viabile apar tot la nivel individual, căci, dacă stai ȋn nădejdea “statului de drept”…

  • inexorabil, sâmbătă, 02.04.2016 22:45

    ADAOS. Oldsmobile, una dintre mărcile adepte ale vitezometrului “rușinos”, le-a dat peste bot fanaticilor vitezei cu “racheta” Oldsmobile Aerotech, sugerându-le un mesaj moralizator de genul : “Se ia un motor de doar 2,3 litri, cu patru cilindri ȋn linie, i se atașează o singură turbosuflantă, iar din acest agregat se obțin cifrele: 900 CP, aproape 450 kph și 8,1 secunde la sfertul de milă. Prin urmare, ORICE constructor, dacă ȋși pune cu adevărat mintea la lucru, poate să “stoarcă”, dintr-un motor oarecare, performanțe la care nici nu gândiți, dar nu asta-i problema, dragilor; pilotajul responsabil și temperarea patimilor trebuie să primeze, așa că, pe mașinile noastre ordinare, de serie, cu voia lui Dumnezeu și a noastră, tot de max. 140 kph o să aveți parte, fie că vă place, fie că nu".

  • Razvan, duminică, 03.04.2016 14:36

    Marea majoritate a accidentelor se intampla datorita infrastructurii proaste. Dupa ce ca nu avem autastrazi, si drumurile obosite pe care le avem sunt denivelate, foarte alunecoase (pentru ca sunt tocite si pline de praf si pamant). Adaugati la asta masini cu anvelope proaste si tocite, masini mega uzate. Sa nu uitam nici de soferii care conduc cu telefonul in mana si nu sunt atenti deloc la trafic. Sa nu uitam nici ca Romania e o tara unde nimeni si respecta pe nimeni. Sa nu uitam nici ca politia se ocupa cu statul in boscheti si luat permisul sau spaga pentru depasirea pe linie continua acolo unde ai vizibilitate foarte buna si cu radar pus acolo unde limitele de viteza sunt de multe ori ridicol de mici. Accidentela se analizeaza in urmatorul fel: daca avea viteza mai mica nu murea nimeni! In mod evident data toate masinile ar circula cu 30 Km/h nu mai moare nimeni, insa moare economia! Oamenii si marfurile trebuie sa circule repede in secolul asta! Nu pot sa merg de la Bucuresti la Oradea si sa am o medie de 40 Km/h. Drept urmare eu zic sa viteza e o necesitate. Masinile moderne sunt proietate sa mearga cu viteze mari. Ar mai trebui si drumuri si educatie.

  • BMW, luni, 04.04.2016 05:01

    BMW-istii sunt teribili sau soferii de pe audi care isi iau un BMW la mana a doua si se dau mari si tari ca in sfarsit visul lor a devenit realitate si conduc un BEMWEU.

  • mishazaitev, luni, 04.04.2016 09:44

    Ma alatur celor care sustine ca nenorocirile astea se inatmpla in primul rand din cauza infrastructurii. Dar, tipic romanesc, in loc sa invinuim o intreaga clasa politica pentru ca suntem tara membra UE cu cel mai mic numar de km de autostrada, dam vina pe detinatorii unei anumite marci. In conditiile astea, ne mai miram ca suntem tara cu cei mai bogati asfaltatori si cu cele mai proaste sosele?

  • mishazaitev, luni, 04.04.2016 09:44

    celor care SUSTIN, scuze!

  • inexorabil, luni, 04.04.2016 20:44

    Nu, @misha, n-avem de ce să ne mirăm…Ȋnsăși denumirea CNADNR este un nonsens: Compania Națională de Autostrăzi (?!) etc. De fapt, ce pretenții să ai de la o instituție ȋn care doar 3 % dintre angajați sunt specialiști ȋn domeniu?! Mă ȋntreb câți or fi muncitori calificați. Una peste alta, adevărul este cumplit: orice companie “de stat” de la noi se constituie ȋn “clica din cloacă”. Iată, de pildă, niște probleme care mi se par nu doar grave, ci și…ȋnmărmuritoare (citez din presa zilei): – Fostul director general Narcis Neaga, cercetat de DNA, este păstrat în companie, cu un salariu de 20.000 de lei pe lună; – CNADNR nu are juriști care să o reprezinte în instanţe, în procese de 450 de milioane de euro, dar are peste 300 de șoferi, care se ocupă de treburile personale ale șefilor; – Compania plătește o chirie enormă pentru sediu (2,7 milioane de euro pe an), dar acordă sporuri salariale de până la 75 %, fără criterii de performanţă; – CNADNR are 6000 de angajați, dintre care doar 189 de ingineri, adică aprox. 3 % din personal; – Directorul regional de la Drumuri și Poduri București este profesor de sport (nota mea: bine-bine, dar cine “face podul” pentru dânsul?...). Ȋntrebarea de 1000 de puncte este: poate “statul de drept” să prevină instaurarea unor asemenea clanuri samavolnice peste avuția țării? Păi cine le ȋnvestește “la butoane” ??? Părerea mea sinceră este că, ȋntr-un stat cu adevărat de drept (carevasăzică, creștin!), faza de combatere (recte Justiția) se află ȋn letargie permanentă, deoarece “profilaxia” funcționează ireproșabil și sublim…