Cupra Ateca primește un pachet de performanță din partea ABT: 350 CP și 5 secunde pentru 0-100 km/h
Casa de tuning ABT Sportsline a pregătit un pachet de performanță pentru SUV-ul Cupra Ateca. Motorul de 2.0 litri oferă acum 350 CP și 440 Nm, iar accelerația de la 0 la 100 km/h se desfășoară în 5 secunde. Viteza maximă trece de 250 km/h.
Cupra Ateca, primul SUV de performanță lansat de sub-brandul dezvoltat de Seat, a primit un pachet de tuning din partea casei ABT Sportsline. Pentru moment, nemții vin doar cu un kit de performanță, însă reprezentanții casei ABT ne asigură că în scurt timp vom vedea și o serie de accesorii speciale pentru caroserie.
Standard, Cupra Ateca mizează pe un motor turbo de 2.0 litri cu patru cilindri. Unitatea oferă 300 de cai putere și 400 Nm între 2.000 rpm și 5.200 rpm. Pachetul de performanță dezvoltat de ABT promite 350 de cai putere și 440 Nm, cuplul motor fiind disponibil tot între 2.000 și 5.200 rpm.
În aceste condiții, reprezentanții ABT Sportsline spun că sprintul de la 0 la 100 km/h are loc în 5 secunde, cu 0.2 secunde mai rapid față de versiunea de serie a lui Cupra Ateca. Totodată, viteza maximă crește până la 255 km/h.
Pentru un plus de dinamică, inginerii ABT propun și o suspensie ceva mai rigidă. Pachetul casei de tuning din Germania se încheie cu un set de jante de 20 de inch ABT Sport GR. Reprezentanții ABT spun că acest exemplar Cupra Ateca va putea fi admirat în premieră în cadrul Essen Motor Show, eveniment care își deschide porțile în 1 decembrie.