Cursa de Formula 1 din Australia a fost anulată din cauza coronavirusului Covid-19: startul noului sezon ar putea fi amânat până în luna iunie
Cursa de Formula 1 de la Melbourne a fost anulată după ce McLaren a intrat în carantină din cauza coronavirusului Covid-19, iar Mercedes a cerut în scris renunțarea la Marele Premiu. FIA și autoritățile locale insistau că etapa poate avea loc.
Sezonul 2020 al Formulei 1 ar fi trebuit să înceapă la sfârșitul acestei săptămâni cu Marele Premiu al Australiei, însă etapa a fost în cele din urmă anulată după mai multe ore de informații contradictorii.
După ce un membru al echipei McLaren a fost depistat pozitiv cu coronavirusul Covid-19 , părea doar o chestie de timp până când etapa va fi anulată.
Cu toate acestea, în orele care au urmat au apărut o serie de informații contradictorii cu privire la organizarea etapei. În cele din urmă, cu numai câteva minute înainte de startul primei sesiuni de antrenanemte libere de vineri, FIA a anunțat oficial că Marele Premiu al Australiei nu va mai avea loc.
"Cu sprijinul companiei Australian Grand Prix Corporation (AGPC), FIA și Formula 1 au luat decizia să anuleze Marele Premiu al Australiei", menționează FIA într-un comunicat de presă.
În realitate, singurii care au cerut insistent anularea cursei au fost reprezentanții echipelor. Astfel, statul australian a refuzat să anuleze cursa pentru a nu fi nevoit să returneze banii pe bilete celor aproximativ 300.000 de spectatori.
Între timp, Liberty Media, deținătorul drepturilor comerciale, a refuzat anularea cursei pentru a nu pierde cele aproxmativ 49 de milioane de euro primite din partea Australiei pentru găzduirea etapei.
La rândul său, un purtător de cuvânt al FIA a admis că nu dorește anularea cursei din cauza pierderilor financiare. "FIA nu poate anula pentru că sunt prea multe acorduri comerciale pentru care ar trebui să ne asumăm responsabilitatea".
În acest context, cursa a fost anulată doar după ce Mercedes a trimis o scrisoare oficială prin care a solicitat anularea cursei. În plus, la vremea respectivă apăruseră deja informații potrivit cărora Sebastian Vettel și Kimi Raikkonen au părăsit Melbourne vineri dimineață.
Update: Cursele din Bahrain și Vietnam au fost amânate pe termen nelimitat.
Cursa din Bahrain programată în 22 martie ar putea fi de asemenea anulată, mai ales că McLaren va rămâne în carantină timp de două săptămâni. În plus, cursa din Vietnam din 5 aprilie este aproape de a fi anulată după ce statul asiatic a anunțat că nu mai acordă vize cetățenilor din numeroase țări vest-europene.
Etapa programată în China în 19 aprilie a fost deja anulată, iar cursele europene din Olanda, Spania și Monaco programate în mai sunt de asemenea incerte. Prin urmare, noul sezon de Formula 1 ar putea începe abia în 7 iunie cu Marele Premiu al Azerbaidjanului. O decizie oficială în privința următoarelor curse va fi luată de Formula 1 în următoarele zile.
Mă îngrozește cele întâmplate în ziua de azi. Vremuri în care aș spune că totul e cu susul în jos, mai nimic nu e cum era odată, mai în nimic nu poți avea deplină încredere. Un război (Doamne ferește) de-ar mai fi fost și îmi îndreptam privirea spre descrierile apocaliptice.