Cutia manuală moare, dar nu se predă: Aston Martin promite să nu renunțe la supercarurile cu transmisie manuală

Publicat marţi, 29.03.2016 18:45 de Bogdan Mirică

Șeful Aston Martin a promis că producătorul britanic va fi ultimul creator de supercaruri care va renunța la folosirea transmisiei manuale.

Pe o piață în care majoritatea supercarurilor adoptă cutii automate cu dublu ambreiaj, Aston Martin a găsit o nișă pe care promite să o exploateze câtă vreme îi va permite tehnologia. Constructorul englez vrea să păstreze cât mai mult cutiile manuale pe mașinile sale, încercând astfel să se adreseze puriștilor care iubesc să se simtă ceva mai implicați la volan.

Promisiunea vine chiar de la Andy Palmer, președintele Aston Martin, fost șef în cadrul Infiniti. Palmer a declarat pentru Car and Driver că nu este un fan al cutiilor automate cu dublu ambreiaj pentru că acestea sunt grele și complexe.

Odată cu această declarație, Andy Palmer a făcut lumină și în ceea ce privește viitorul gamei Aston. Vor exista șapte modele, iar următorul pe lista lansărilor este înlocuitorul lui V8 Vantage. Acesta ar urma să fie și primul model Aston Martin care folosește motorul V8 biturbo de 4.0 litri preluat de la Mercedes AMG.

Palmer nu a exclus posibilitatea de a vedea unitatea V8 și pe DB11, în cazul unor piețe în curs de dezvoltare. În prezent, noul DB11 folosește un motor V12 de 600 de cai putere.

Dacă viitorul V8 Vantage este așteptat în 2017, un an mai târziu, în 2018, își va face loc în gamă și noul Vanquish, urmat de versiunea de producție a crossover-ului DBX în anul 2020. Aston Martin va da naștere unui înlocuitor și pentru sedanul Rapide, dar și pentru luxosul Lagonda. Nu trebuie uitat nici hipercarul creat împreună cu Red Bull și așteptat să fie produs în doar 99 de unități.

  • Cyrus, marţi, 29.03.2016 19:06

    E cam periculos sa conduci la limita un supercar cu cutie manuala, daca nu-i suficient de rapida

  • ioi, marţi, 29.03.2016 19:08

    Ca de obicei, Aston "nu renunta" nici la motorul aspirat, nici la cutia manuala, nu din "traditionalism", ci din tehnologia invechita de care dispune. Ei intotdeauna au fost in urma la inovatii; astea costa bani. Ca si one-77, conform declaratiei oficiale, doar un numar de 77 de exemplare il faceau profitabil; nu 70, nu 81, ci fix 77, ca sa te trimita cu gandul la 007.

  • Sandu al-III-lea, marţi, 29.03.2016 19:49

    Cutia manuala e pe moarte?Asa s-ar crede.E o tehnologie invechita la care marii producatori auto au inceput deja sa renunte.Totusi vor exista cutii manuale pe masinile exportate in lumea a-III-a precum si in cele in curs de dezvoltare.Dar in general,da,cutia manuala moare.Un titlu de articol foarte realist.

  • Calingura, miercuri, 30.03.2016 13:22

    Nu stiu sa conduc masini puternice si nu m-am dat pe niciun circuit. Astfel ca nu ma pot pronunta in deplina cunostinta de cauza. Insa mie personal imi place mai mult cutia automata. In aglomeratie imi rupeam genunchii pe ambreiaj. Probabil e mai satisfacator sa fii as la volan cand trebuie sa te mai lupti si cu schimbatorul. Performantele insa incep sa fie mai bune la/cu automatele moderne. Era doar o chestiune de timp.

  • Scorpionul.negru, miercuri, 30.03.2016 14:52

    Aiurea. Doar niste nebuni ar mai cumpara masini scumpe cu transmisie manuala .... pt. ce ?

  • Scorpionul.negru, miercuri, 30.03.2016 14:52

    nebunic dupa ,,placerea de a schimba treptele si a apasa pe ambreaj'' in sensul asta....

  • vianu, miercuri, 30.03.2016 15:05

    @scorpioane n-as fi atat de drastic. Exista si o anumita placere mestecand facaletz-ul ala si simtind ca ai control pe deplin asupra masinii. Dar daca asta ar fi asezonata cu lipsa tuturor celorlalte sisteme care fac o masina se se numeasca moderna. Astia de la Aston macar au bunul simt sa spuna ca va fi "ultimul constructor care v-a renunta la..."