Dacia: 4 modele electrice în gamă până în 2030

Publicat miercuri, 11.03.2026 12:18 de Tiberiu Safta

Dacia anunță că va avea în gamă nu mai puțin de 4 modele electrice noi până în 2030. Totodată, marca de la Mioveni confirmă că următoarea generație Sandero va avea o gamă de motorizări multi-energie, adică versiuni hibride.

Grupul Renault a prezentat în urmă cu puțin timp noul său plan de electrificare, botezat futuREady. Ca parte din acest plan, concernul francez s-a angajat să lanseze nu mai puțin de 36 de modele noi până în 2030.

Noul plan are în vizor și Dacia, care își va mări gama de modele electrice și electrificate. Cel mai important lucru de știut este faptul că marca de la Mioveni va avea în gamă 4 modele pur electrice până în 2030. Cel de-al doilea astfel de model va fi lansat chiar în acest an și va fi un model încadrat în segmentul A, cu un preț de pornire mai mic de 18.000 euro.

Nu avem multe detalii despre noul model în acest moment, dar cunoaștem că acesta a fost dezvoltat în mai puțin de 16 luni și va fi bazat pe noua platformă RGEV Small a Grupului Renault. Față de Dacia Spring, care este produsă în China, noul model electric al mărcii va fi produs în Europa.

VIITORUL SANDERO, ELECTRIFICAT

Totodată, Dacia a confirmat că următoarea generație Sandero va avea o gamă completă de motorizări multi-energie. Asta înseamnă că noul model va primi sub capotă motoare pur termice, motorizări full hybrid și poate chiar un hibrid cu încărcare la priză. Apropo de electrificare, Dacia își propune ca două treimi din mașinile vândute să fie electrificate în următorii 5 ani.

via Dacia

  • xxx, miercuri, 11.03.2026 13:38

    @O dilema moderata: Tu ai inteles ce-ai scris?!! Altceva mai bun de facut, nu ai de facut?

  • xxx, miercuri, 11.03.2026 13:45

    @O dilema moderata: Sa-ti mai zic ceva (ma repet, imi cer scuze pentru ceilalti). De demult cand a aparut automobilul, reactia celor cu calul ca locomotie a fost fix aceeasi ca a ta, misto, jigniri, amenintari,.., ce sa-ti spun in 30 de ani au uitat de cal Si inca o chestie, cu, cuvintele: Fundamentaliștii, teroriști nu te joci, prostavane care esti!

  • O dilemă moderată, miercuri, 11.03.2026 14:42

    Pari un om foarte deștept,mulțumesc ptr răspuns

  • nsrei, miercuri, 11.03.2026 21:26

    Mda sigur. Studenții francezi ar putea mânca cu 1 euro la cantinele universitare Toți studenții francezi ar putea să beneficieze de mese la un euro în cantinele universitare Dar, pentru că nivelul de sărăcie în rândul studenților francezi este din ce în ce mai ridicat, Guvernul de la Paris a promis bla bla bla Viitorii cumpărător de electrocasnice marca Dacia. Am Dacie nu mi trebuie BMW M3, m5 sau merc AMG

  • Ambulanța, joi, 12.03.2026 00:54

    Ni-no-ni-no

  • xxx, joi, 12.03.2026 11:25

    @nsrei nu conteaza ce masina ai, fiecare isi iubeste taraba din dotare (eu am tot Dacie, imi permit o masina un pic sus ca pret si prestatie, dar din punctul A in B si-un concediu maxim Halkidiki ca in rest in avion, nu merita + 10000E adica 4 city-break serioase) Revin la subiect: 1. UE vrea electrice, bun, ceva rau in aer exista, ca altfel nu se incordau doar sa ne enerveze 2. Dacia este obligata sa urmeze trandul 3. Din punct de vedere al oamenilor de rand, electrica merita?! Astazi clar raspunsul este NU, dar nici nu scrie in vreo constitutie ca obligatoriu trebuie sa fim propietari masina 4. Avem o nebunie in Iran barilul a sarit de 100 dolari, brusc unele tari si-au pus la dispozitie „rezervele de petrol” atentie cumparate pe la 40-50 dolari maxim. Ma opresc aici sa comentez si parca electrica isi merita viitorul in 15-20 ani NB: marea problema a poporului roman: pentru noi viitorul este pentru cel mult maine la pranz, mai incolo nu avem capacitatea sa judecam (datorita istoriei)

  • Kap, joi, 12.03.2026 21:06

    Foarte bun răspunsul xxx, eu de multe ori m-am inflamat și n-am expus așa firesc ceea ce pare normal în partea noastră de lume.