Dacia anunță o producție record în 2015 și construcția unui muzeu
Dacia se așteaptă să atingă un record de producție în 2015, estimează președintele companiei. Pe lângă această veste, constructorul din Mioveni lucrează alături de primăria orașului pentru a realiza un Muzeu Dacia în 2018.
Nicolas Maure, Președintele și Directorul General al Dacia, estimează că anul 2015 va aduce un nou record de producție la fabrica din Mioveni, fiind așteptată fabricarea a peste 340.000 de unități. Oficialul mărcii a fost prezent la aniversarea de zece ani a centrului logistic AILN Mioveni și a reafirmat angajamentul mărcii pentru acest oraș și încrederea în produsele companiei.
În ceea ce privește piața din România și vânzările Dacia în prima jumătate a anului curent, Nicolas Maure este mulțumit de rezultatele obținute de marca din Mioveni prin Programul Rabla. Mai mult decât atât, oficialul Dacia se declară încântat de faptul că muncitorii implicați în producție ai uzinei argeșene au început să cumpere din nou mașini noi Dacia, tot prin acest program. Întrebat despre Prima Mașină și evoluția acestui program, Maure a declarat că este o diferență destul de mică între dobânzile preferențiale oferite de creditul prima mașină și pachetele obișnuite de creditare, dar că programul este ținut în spate de birocrația asociată și de numeroasele documente necesare aderării la proiect. În completarea declarației sale, Maure a explicat că este necesară o perioadă de acomodare pentru consumatori cu privire la ideea apelării la credite pentru mașini noi după ce mulți au datornici au avut de suferit de pe urma crizei financiare din 2008. Directorul General și Președintele Automobile Dacia, Nicolas Maure, promite noi actualizări ale gamei din Mioveni pentru 2018-2020, fără să specifice în ce constau acestea.
Muzeul Dacia ar trebui să fie inaugurat în 2018
Ion Georgescu, Primarul Mioveniului, a declarat că planurile arhitecturale ale Muzeului Dacia sunt gata și că reprezentanții consiliului local și ai proiectului poartă discuții cu omologii lor din partea producătorului de automobile. În prezent, amplasarea exactă a muzeului este încă în discuții, dar timpul necesar de finalizare al proiectului va fi de aproximativ 15 luni de la momentul demarării acestora. Față de ultima știre referitoare la Muzeul Dacia, termenul de finalizare a lucrărilor a fost devansat cu doi ani din motivele administrative legate de obținerea fondurilor de construcție și locul în care să fie amplasat acesta, atât Primarul Mioveniului, cât și Directorul General al Dacia dorind amplasare care să asigure o vizibilitate cât mai bună a obiectivului.
Ca sa fiu putin sarcastic, in calitate de posesor, care faceti pariu ca in 20 ani masinile puse in muzeu se vor evapora sub forma de rugina ? :)))