Dacia Bigster atinge borna de 100.000 de exemplare produse la Mioveni
Dacia a produs exemplarul cu numărul 100.000 al celui mai nou model al său Bigster. SUV-ul de clasă compactă a atins această bornă la un an după debutul producției.
În urmă cu un an, Dacia Bigster intra în producție la uzina de la Mioveni. Fratele mai mare al lui Duster s-a dovedit a fi un succes comercial în primul său an de vânzări. Datorită acestui succes, Dacia Bigster tocmai a atins borna de 100.000 de exemplare produse.
Exemplarul care poartă acest număr semnificativ este destinat unui client din România. Acesta are sub capotă motorizarea Hybrid 155 și este vopsit în culoarea albastră Indigo cu plafon contrastant negru.
De-a lungul anului trecut, Dacia Bigster a reușit să câștige nu mai puțin de 19 premii internaționale. Printre premiile câștigate de SUV-ul de la Mioveni se numără titlul de „Cel mai bun SUV de familie”, acordat în Marea Britanie în cadrul galei The News UK Motor Awards, dar și premiul „Cel mai bun SUV accesibil”, obținut în Germania. Mașina a fost și una din cele 7 finaliste în concursul Mașina Anului 2026 în Europa.

Peste 95% din producția totală a lui Dacia Bigster este destinată exportului. Europa Occidentală este principala piață externă a SUV-ului compact. Cele mai multe vânzări au avut loc în Franța, acolo unde Dacia Bigster a fost vândut în 16.300 de exemplare până la finalul lui 2025. Au urmat piețele din Germania (13.700 de unități), Spania (4500 de mașini) și Italia (4000 de exemplare).
În România, Dacia Bigster a fost vândut în aproape 3500 de exemplare în mai puțin de 9 luni de la debutul său pe piață. Cele mai vândute versiuni au fost Journey și Extreme, care au reprezentat 90% din totalul vânzărilor. Totodată, două treimi dintre clienții lui Bigster au ales motorizarea Hybrid 155.
via Dacia





Dacia Bigster atinge borna de 100.000 de exemplare produse,... dintre care 90 de mii sunt imobilizate in service cu diverse erori pe calculator. Macar dacia 1300 se pricepea orice proprietar sa o repare, la asta e teroare. Cand vor iesi din garantie se vor da pe degeaba