Dacia deschide comenzile pentru noul Spring: prețurile încep de la 10.990 de euro
Constructorul de la Mioveni deschide comenzile pentru noul Spring. Modelul cu zero emisii poate fi achiziționat prin programul Rabla Plus (+ oferta specială Dacia Finance), caz în care pornește de la 10.990 de euro cu TVA inclus.
La începutul lunii aprilie, Dacia a anunțat prețurile noului Spring facelift. Modelul cu zero emisii al constructorului de la Mioveni este disponibil în 3 niveluri de echipare, adică Essential, Expression și Extreme.
Mai mult, poate fi comandat cu 45 sau cu 65 de cai putere, în funcție de nivelul de echipare ales.
Prețurile noului Spring facelift pornesc de la 16.900 de euro cu TVA inclus, pentru versiunea de bază Essential. Pentru un Spring Extreme 65 trebuie să scoți din buzunare cel puțin 19.900 de euro, cu TVA inclus.
Dar, desigur, Dacia Spring facelift poate fi achiziționată și prin programul Rabla Plus. În acest caz, prețurile scad la 11.800 de euro (Essential 45), respectiv 14.800 de euro (Extreme 65). Există și versiunea de mijloc Expression 65, care costă 13.800 de euro prin Rabla Plus.
Acum, Dacia anunță deschiderea comenzilor pentru noul Spring facelift și vine cu o ofertă și mai atractivă. Prin programul Rabla Plus și oferta specială Dacia Finance, noul Spring facelift poate fi achiziționat chiar și cu 10.990 de euro cu TVA.
Dacă, însă, optezi pentru un Spring Extreme 65, prețurile încep de la 13.990 de euro, prin programul Rabla Plus și oferta de care pomeneam mai sus.
Cu această ocazie, marca românească (deținută de Renault) lansează campania "Un an fără griji", cu o ofertă dedicată versiunii Spring Extreme. Cine comandă noul Spring în nivelul de echipare Extreme, până la data de 31 mai, beneficiază de un discount suplimentar de 400 de euro.
Primele exemplare vor ajunge la clienți în luna septembrie.
via Dacia
Arata binisor, daca calitatea si siguranta sunt acceptabile eu zic ca merita.