Dacia Duster Adventure: versiune specială pentru SUV-ul românesc

Publicat marţi, 05.03.2013 11:06 de Mircea Meșter

Deşi mulţi aşteptau la Geneva un facelift pentru Duster, acesta este înlocuit deocamdată de o versiune specială limitată dedicată caracterului aventurier a SUV-ului de la Mioveni.

Pe lângă premiera mondială a noului Dacia Logan MCV, standul Dacia de la Geneva a găzduit şi lansarea unei noi ediţii limitate dedicate SUV-ului Duster. Aceasta se numeşte oficial Dacia Duster Adventure şi reprezintă o versiune ceva mai "picantă" din punct de vedere estetic a modelului de la Mioveni.

Cei care aşteptau la Geneva un facelift pentru Duster vor fi dezamăgiţi, Dacia rezervând lansarea unui Duster modernizat pentru un Salon Auto ulterior, probabil Frankfurt (septembrie 2013). Totuşi, setea de nou a acestora va fi potolită parţial de versiunea Duster Adventure, o serie limitată care îşi propune să scoată în evidenţă capacităţile SUV-ului românesc printr-o serie de adăugiri estetice interesante.

Modificări estetice

Spre deosebire de versiunile clasice ale lui Duster, noul Duster Adventure vine cu o rampă de proiectoare montată pe plafon, cu scuturi de protecţie din aluminiu faţă şi spate, cu o caroserie care poate fi comandată în două culori (Alb Glacier şi Negru Nacre) şi cu o mască neagră pentru faruri. Imaginea diferită este completată de stickerele speciale dedicate acestei versiuni şi de apariţia numelui modelului pe toată lăţimea uşilor laterale. Geamurile sunt fumurii, iar jantele de 16 inch şi grila neagră subliniază apariţia versiunii speciale Duster Adventure.

Interior alb-negru

Nici interiorul nu a scăpat de modificări. Astfel, tapiţeria neagră este completată de broderii albe, consola centrală primeşte un plastic piano black, în timp ce inserţiile albe (pe volan, pe mânerele interioare ale uşilor şi în jurul aeratoarelor) contrastează cu atmosfera sobră din interior. Cei care vor alege versiunea specială Duster Adventure se vor putea baza pe navigaţia Garmin semi-integrată în zona superioară a bordului, aceasta afişând rutele a 45 de ţări europene.

Automarket.ro la Salonul de la Geneva 2013

Echipa Automarket se află în perioada 4-6 martie la Salonul de la Geneva şi vă prezintă live pe site şi pe pagina de Facebook ultimele noutăţi, informaţii şi imagini de la standurile constructorilor auto prezenţi la evenimentul din Elveţia.

  • Adm, marţi, 05.03.2013 11:23

    vax albina

  • penal, marţi, 05.03.2013 12:46

    penal - 3 stickere si navigatie(300ron)

  • Adi, marţi, 05.03.2013 12:52

    Nici macar jante? Cineva nu si-a facut temele cum trebuie!

  • BaditzaEx, marţi, 05.03.2013 13:07

    ce TZEAAAPPA penala :)), Rusine dacia !!!

  • gelu, marţi, 05.03.2013 13:25

    rahat!...pe romaneste

  • Mateiu, marţi, 05.03.2013 14:07

    Kitch penal!!! Rusine, Dacia!!!

  • emil, marţi, 05.03.2013 16:56

    "o rampă de proiectoare montată pe plafon" bun, si doua urechi de mickey mouse :)))))) hai frate.... ce e asta?!??!

  • gogu, marţi, 05.03.2013 17:48

    ce nu-mi place chestia asta la dacia: "hai sa facem masini urate pentru ca sunt ieftine"...

  • romi, marţi, 05.03.2013 18:10

    interiorul trebuia schimbat pt ca e total depasit

  • rzn.ozn, marţi, 05.03.2013 22:31

    N-aveti nici o treaba cu masinile. La ce-ti trebuie jante de aliaj cand masina se numeste "adventure"? Navigatia nu costa 300 ron, ci 700$ si e pentru motociclete, informati-va mai bine. Rusine sa va fie voua ca nu va sustineti Dacia. Vine englezu' si neamtu' sa v-o laude... E chiar reusita editia asta limitata, imi place.

  • mircea1380, marţi, 05.03.2013 22:36

    Pana acum, atunci cand auzeam de "editie speciala, limitata samd" ma gandeam ca se ia o versiune de echipare (de obicei de top) si se mai adauga ceva optionale in ton cu tema "editiei speciale/limitate". Or aici au luat o versiune de baza cu roti de tabla si i-au pus niste accesorii de toata jena. Daca intr-adevar vroiau sa puna accent pe latura off-road/utilitara a masinii, puteau intr-adevar sa lase jantele de tabla (mult mai potrivite pentru aceasta utilizare), dar sa puna pe ele macar niste anvelope bune A/T (all-terrain), iar in loc de proiectoare pe tavan, mai bine apelau la kit-ul de inaltare de la H&R. Atunci as fi inteles ca intr-adevar e o editie limitata.... Imi pare ca - pe cat de bine le-a iesit noul MCV - pe atat de rau au zbarcit-o cu aceasta "editie limitata"; inclin sa cred ca - in lipsa mult-asteptatului facelift la Duster - s-au grabit cu ceva si au mers pe principiul romanesc "Las' ca merge si-asa..." Pacat...

  • Dacia nu-i pentru fitosi, miercuri, 06.03.2013 07:54

    Mai copii, habar n-aveti ce inseamna off-road. Va "pute" Dacia? Nu-i problema, si asa n-aveti bani. De abia v-ati rugat de parinti sa va cumpere bicicleta.

  • gelu, miercuri, 06.03.2013 08:50

    nu e vorba ca nu ne place dacia cred ca sunt in a sentimentul tututor cand spun ca TOTI asteptam ceva NOU de la Duster. Un face-lift frontal un interior mai de doamne-ajuta, ceva. In schimb ce am gasit? Editia asta limitata (o vopsea neagra, jante standard 2 becuri si un GPS) si-o face orice aventurier cu sange in instalatie, nu trebuie sa o ia dea gata. Ma rog editita asta e si o tehnica de marketing...Duster e pentru aventura, drumuri dificile, bla, bla....Dar eu personal asteptam un salt de imagine nu o vopsea neagra.

  • uf, miercuri, 06.03.2013 09:15

    Vai, vai, dar cata nerabdare! Modificaile sunt atat practice, cat si stilistice. Conteaza pentru cei care vor sa iasa din banalul cotidian fara sa cheltuiasca o avere. Ele sunt ceva mai semnificative decat vreti voi sa lasati de inteles: jantele, proiectoarele montate pe plafon, scuturile de protectie din aluminiu fata / spate. Sunt clienti care vor o masina gata accesorizata. De ce sa nu existe o asemenea versiune? In fine... Duster are cele mai bune unghiuri de trecere din segment, deci daca ar fi ca cineva sa sufere modificari mai serioase, acelea ar trebui sa fie de la concurenta, si asta doar pentru a-i egala performantele.

  • Misha, miercuri, 06.03.2013 12:08

    Asta iarna am fost la munte intr-o statiune din nordul Moldovei. La poalele unui deal pe care se putea urca bine mersi cu un 4X4 catre pensiunile situate ceva mai sus, pe un drum, e adevarat inghetat, insa care putea fi abordat cu un pic de atentie, am observat foarte multi turisti care isi lasasera "jipurile" si urcasera pe jos, cu bagajele in spate, la pensiunile unde erau cazati care erau situate un pic mai sus, neavand curajul sa se aventureze. De ce v-am spus toate astea? Pentru ca din categoria alora care si-au luat sau si-ar lua "jipuri" doar ca sa mearga pe asfalt, fac parte toti aia care au ironizat versiunea Dusterului expusa la Geneva. Cei care spun ca o pereche de scuturi de otel, una de proiectoare montate pe masina nu inseamna nimic, nu au alta legatura cu off-road-ul in afara de urcatul cu masina pe borduri. Nu stiu ce inseamna sa ai farurile murdare de noroi noaptea, nici sa-ti spargi baia de ulei sau rezervorul in vreun ciot. Nu inteleg ca nu ai ce cata pe drumuri grele cu jante de aliaj. Asa ca nu trebuie criticati. Ei pur si simplu nu stiu.

  • dan, miercuri, 06.03.2013 13:42

    Adventure ca adventure, dar daca n-are un ambreiaj mai de Doamne-ajuta, care sa reziste cat de cat pe off-road, sunt fix degeaba stickerele.

  • io, miercuri, 06.03.2013 14:46

    @dan Faci supozitii prostesti. Eu n-am auzit pe nimeni sa se planga de ambreiajul Duster-ului in offroad. Cu siguranta n-ai vazut Duster-ul decat ca pieton. Si cum se spunea mai sus, modificarile sunt mai semnificative decat vreti voi sa lasati de inteles.

  • @dan, miercuri, 06.03.2013 14:53

    PS: la urcari si coborari, nu e atat ambreiajul pus la incercare, cat transmisia si sistemul All Mode 4x4 de la Nissan. Cam atat despre "cunostintele" tale auto...

  • arogantul, miercuri, 06.03.2013 18:33

    foarte reusit interiorul alb-negru pacat ca nu au pus decat doua proiectoare mici pe plafon, parca merita seria asta limitata macar 4 si nu ar fi stricat nici un winch ca sa scoti masina din belele

  • mirela, duminică, 10.03.2013 15:32

    foarte interesante aceste detalii tehnice