Dacia este maşina oficială a Festivalului George Enescu

Publicat vineri, 05.09.2014 13:03 de Dragoș Băltățeanu

Dacia este din nou partenerul Festivalul George Enescu, pentru al treilea an consecutiv. Concursul internaţional de muzică clasică a ajuns la ediţia XIV-a.

Dacia este partenerul oficial al Festivalului şi Concursului Internaţional George Enescu, cel mai important eveniment cultural internaţional organizat în România. Dacia îi susţine pe cei 240 interpreţi români şi străini ce vor participa la a XIV-a ediţie a concursului internaţional George Enescu. 

Între 6 şi 27 septembrie, modelele Dacia Duster, Sandero şi Logan MCV vor transporta concurenţii şi personalităţile prezente la competiţia muzicală desfăşurată în sălile Ateneului Român şi ale Universităţii Naţionale de Muzică. În acest an, cocursul Enescu reuneşte participanţi din 36 de ţări. 

Asocierea dintre Dacia şi festivalul George Enescu a debutat în 2011. "Suntem mândri să fim în acest an alături de Concursul Enescu și să susținem tinerele talente din domeniul muzical. Parteneriatul dintre Dacia și Festivalul ”George Enescu” este unul de succes, între două mărci puternice, care contribuie la o imagine pozitivă a românilor și a României în afara țării. Dacia și angajaţii săi urează mult succes concurenților înscriși în competiţie!", a declarat Anca Oreviceanu, director de comunicare Dacia.  

Dacia are o lungă tradiţie în asocierea cu unele dintre cele mai importante evenimente culturale din România precum RADIRO -Festivalul Orchestrelor Radio, Turneul naţional "Duelul Viorilor", Turneul "Vioara lui George Enescu la sate", Turneul "Flautul fermecat" şi "Clasic e fantastic" - proiect educaţional de muzică destinat copiilor şi tinerilor.

  • mishazaitev, vineri, 05.09.2014 13:07

    Frumos. Un parteneriat care incepe sa devina traditie.