Dacia recheamă în service 6.000 de exemplare Spring, inclusiv în România
Constructorul de la Mioveni a demarat, în Europa, o campanie de rechemare în service a circa 6.000 de exemplare Spring. Sunt afectate și mașini comercializate în România.
Dacia Spring, modelul cu zero emisii al producătorului de la Mioveni, face obiectul unei campanii de rechemare în service.
Potrivit celor de la Profit.ro, ar fi vorba despre aproximativ 6.000 de unități înmatriculare în Franța, dar și de un număr mai mic de mașini din România și din alte piețe europene.
Din câte se pare, chargerul mașinii primește un semnal eronat de la unul din microprocesoarele care se află în convertorul de curent continuu. În consecință, una dintre siguranțele care decontează bateria, în caz de pericol, se decuplează, iar mașina nu mai poate pleca de pe loc. De asemenea, se aprinde și un martor luminos în bord.
În cadrul campaniei de rechemare în service, software-ul chargerului și al computerului de control va fi reprogramat.
Pentru că nu este vorba despre o problemă care afectează siguranța, proprietarii mașinilor afectate nu vor fi notificați printr-o scrisoare, așa cum se obișnuiește.
În schimb, mașinile vor fi incluse pe o listă și vor fi "reparate" atunci când ajung în service, fie din cauza acestei probleme, fie din alte motive.
via Profit.ro
na, si acum...sa inceapa circul!