Dacia Sandero, cea mai vândută mașină din Europa pentru a doua lună consecutiv
Dacia Sandero a fost cea mai vândută mașină din UE în luna august. Modelul românesc a avut o performanță similară în iulie.
Pentru prima dată de la lansare, Dacia Sandero a obținut prima poziție în clasamentul vânzărilor europene pe o singură lună. Acest lucru se întâmpla în iulie, atunci când modelul producătorului român întrecea modele precum Volkswagen Golf și Toyota Yaris.
În august, Sandero a repetat performanța, astfel că a reușit să fie cea mai vândută mașină din UE pentru a doua lună consecutiv. Au fost comercializate 14.961 de unități, cu 8% mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut.
Ca în urmă cu două luni, Volkswagen Golf a ocupat poziția secundă (13.664 exemplare, scădere de 38%), iar podiumul a fost completat de Toyota Yaris cu 12.594 de unități. Cu 11.327 de exemplare (+4%), Dacia Duster s-a clasat pe locul 4.
Analiza le aparține celor de la Jato Dynamics și include rezultate din cele 27 state membre al Uniunii Europene.
via Jato Dynamics
-
Moldovean, luni, 27.09.2021 15:07
@Edikkk Caută pe Instagram ”carindustryanalysis”. E canalul lui Felipe Munoz de la JATO și pune datele și clasamentele cât de des apar.
-
pipo, luni, 27.09.2021 15:32
Rezultatele sunt irelevante ca si clasament propriu zis fiindca sunt grav afectate de criza semiconductorilor/cip-urilor. Explicatia pt. performanta Dacia, recunoscuta de altfel, e faptul ca Dacia foloseste mult mai putine decat majoritatea celorlalti producatori ,neavand echipari asa pretentioase, reusind sa livreze masini intr-un timp mai rezonabil.
-
Dănuț Alin Niță, luni, 27.09.2021 16:30
Care este exclusiv produsă în MAROC !!!!!! :)))))
-
MarDark, luni, 27.09.2021 16:55
@pipo deci clientul se duce și zice: bună ziua, dumneavoastră folosiți mai puțini semiconductori? Aș dori două atunci, mie nu îmi plac ălea cu multe cipuri.
-
Bubi Mubi, luni, 27.09.2021 18:12
@MarDark Depinde, clientul isi poate amana achizita. Clientul normal. Cel de Sandero primeste tiriplica direct de pe stoc.
-
MarDark, luni, 27.09.2021 19:00
@bubi deci clientul de sendero cum e dacă ceilalți sunt normali? Nu știam că e un stoc de sandero așa de mare mai ales că tot închind fabrica, poate sunt făcute de spiridușii moșului la fabrica de la pol...
-
Bubi Mubi, luni, 27.09.2021 19:06
Clientul de Sandero acceptă să cumpere o mașină din care poate ajunge ca pateul pe gresie la peste 50 km/h. Deci nu e un client normal.
-
MarDark, luni, 27.09.2021 19:09
Ok acum îmi e clar, ai probleme la mansardă, încheiem orice discuție că atât poți. E ca tine
-
Bubi Mubi, luni, 27.09.2021 19:19
Normal e sa-ti faci RCA pentru ca-i obligatoriu. Casco la Sandero e inutil, oricum nu scapi. Asa ar fi normal. Daca piata cere caserole de plastic si, iata, exista cerere, sa ne bucuram cu totii ca industria se adapteaza la cerere. Si pentru ca exista cei ca tine, avem si o lume minunata.
-
Moldovean, luni, 27.09.2021 19:28
Eu nu știu cum îi puteți da like lui Dănuț care insistă cu minciuna că e produsă exclusiv în Maroc când deja se știe că e produsă și în Maroc și în România (Stepway în România și Stepway are grosul vânzărilor). Adică ori își dă like singur de pe mai multe dispozitive, ori cultura auto a unora de pe aici nu are nici nivelul minim, ori ura față de Dacia e atât de mare încât susțin neadevăruri deși știu adevărul.
-
E dick, luni, 27.09.2021 19:32
Orice mașină dotată cu cauciucuri noi de la marci consacrate și presiunea corecta in pneuri va fi ok de condus în limitele date de starea carosabilului și de nebunia pilotului. Nu de puține ori am fost depășit de Loganari turbați mergând cu peste 140 kmh adică cam maxim ce poate Loganul și cu curba in fata. Eu mai in spate, mergând cu 120 kmh zic se fiecare data...și acum sa vedem daca ia curba. Și surpriza niciunul nu a ieșit în decor. De aici rezultă că fie sunt eu șofer mai prost decât asii volanului , fiindcă eu curba aia cu maxim 120 intru in ea, avand suspensie sport și independenta pe spate plus cauciucuri 235 pe R18, deci asta e. Sint prost... Dar am și eu o întrebare. La Sandero alea made in Maroc se plătesc taxe vamale ? Mulțumesc pt răspuns. Daca se plătesc taxe atunci e cam coaja masina, cum zicea un antevorbitor p aici
-
Dănuț Alin Niță, luni, 27.09.2021 22:24
Moldovene ai uitat de "sârma "de pe tren , cum făceați voi naveta .... Esti praf..... :))))
-
Adnopel, luni, 27.09.2021 23:42
Sărăcia educa cumpărătorul,apoi cei cu o minima cultura generalista din tari cu apa calda au o atitudine corecta referitor la cumpărarea unei mașini când nu se știe ce taxe pun ăștia,când trecem la electrice etc,alegând un mijloc de deplasare Ok chiar dacă omul se trage din maimuța și Dacia din căruță.
-
pipo, marţi, 28.09.2021 10:33
@MarDark : nu, omul se duce si cere un Sandero (ca asta vrea el sa cumpere) si il primeste , pe cand in cazul multor alte modele potential candidate la topul clasamentului de vanzari - acestea nu se pot livra, din motivul explicat mai sus. Nu inteleg de unde ai dedus ca lumea ar cauta masini fara semiconductori ! Teoretic dar si practic , Dacia foloseste mai putine chip-uri pe modelele sale, reusind deci sa livreze mai multe masini daca are un anume stoc de chip-uri decat (sa zicem absolut aleatoriu ) VW Golf care ar avea acelasi stoc de chip-uri dar care foloseste mult mai multe chip-uri per masina. E mai clar acuma ? Oricum , ce vroiam sa mai spun, este faptul ca eu nu incerc sa lovesc in performanta Dacia si in speta ma refer la Sandero. Este un model foarte reusit dupa parerea mea, am spus de cand a aparut ca probabil va depasi cu mult performantele de vanzari si asa bune ale generatiei precedente, va fi un hit cu adevarat. Dar personal nu cred ca va fi nr. 1 in vanzari intr-un an "normal" , situatia actuala este total dereglata de aceasta criza si eu asta am spus - ca este irelevanta ca si clasament .
-
Vali, marţi, 28.09.2021 11:10
Bravo Dacia! Ce as vrea eu sa intreb inteligentii de pe aici: cand poti lua sh pe loc, de ce ai astepta totusi o Dacie? Adica stim multe cazuri de meseriasi care nu ar da 10000 Euro pe o masina, pentru ca in aceeasi bani isi iau super bemveu sh. Deci oare de ce germanii, olandezii, francezii si multi altii prefera sa ia o Dacie noua, in loc sa se duca la ei la un dealer de sh-uri si sa ia PE LOC orice masina?
-
@Valium, marţi, 28.09.2021 12:42
pentru ca germanii, olandezii, francezii si multi altii au deja un BMW in garaj si ar fi pacat sa il frece nevasta pe la cumparaturi sau dus copii la scoala. In weekend pe Autobahn sau cand pleaca in concediu la mare sau la schi nu merg cu Dacia. Intelegi acum?
-
Seriff, marţi, 28.09.2021 14:11
@Vali pentru ca ei le iau din 3 salarii, cu banul jos si le folosesc la deplasari gen naveta, cumparaturi etc si isi permit inca o masina pentru concedii, weekend, plimbari, stai linistit ca sunt o gramada de masini sh si in Germania, toti traiti cu gandul ca acolo sunt doar masini noi si ca nemtii nu isi cumpara Sh-uri, du-te maine acolo si zi-mi ca vezi in trafic doar masini din 2021. On topic Sandero se vinde ca e ieftin si atat, e logic ca ce e ieftin se vinde, asa functioneaza treaba asta de cand lumea si pamantul.
-
@@Valium, marţi, 28.09.2021 15:47
Pai si daca au deja un BMW in garaj si stiu ca e super masina, de ce nu si-ar mai lua un BMW sh care teoretic e mai bun decat o Dacie sandero??? Adica, ma gandesc si eu: cand ai super bemveu deja in garaj, nu te pretezi ca sa iei Dacie sa pari saracul cartierului. Ei tot un BMW, care desi sh si cu 200000 km sau cati ar avea real ca nimeni nu stie la ele, e mai bun ca o Dacie sandero :) Ceva nu prea functioneaza la capul vostru, poate ar fi bine sa va faceti un control? Nu stiu daca inca au aparut caninete pentru tratat cocalarii, dar ar fi o super afacere in Romania.
-
@Seriff, marţi, 28.09.2021 15:51
Eu inteleg ca le iau din 3 salarii, dar acceasi valoare o are si un SH. Tot din 3 salarii si-ar lua si SH si ar avea poate aceeasi marca, nu o masina de saraci. Personal nu as alege Dacia sa imi duc copiii la scoala. Poate de facut cumparaturi, dar nu cred ca merita sa iei inca o masina doar pentru atat.
-
@@@Valium, marţi, 28.09.2021 16:09
te aberezi. Iti dai seama? Un sh poate insemna si un BMW (sau orice alta marca) cu 50-100.000 km la bord care mai duce inca 100.000 fara nici o problema. Masina mult mai buna decat orice dacie posibila. Si pe care o revinzi apoi la preturi mai mari decat revinzi Dacia. Fiecare cum considera. Sunt multe variante si fiecare alege dupa cum il duce capul. Insa sa insisti ca tine intr-o idee fixa nu arata decat trolling sau mai rau prostie pura. Tu daca iti iei un sh iti iei unul cu peste 200.000km la bord? In cazul asta nu-ti mai lua masina tati.
-
@@@@Valium, marţi, 28.09.2021 17:01
https://suchen.mobile.de/auto/bmw.html Cautat Seria 5 cu 200000-250000 km. Preturile sunt si de 17000-24900 euro. Bai voi sunteti seriosi??? :)) Adica sunt dilimani care dau pe cotetele astea cu peste 200000 km peste 5000 de Euro??? De asta aleg germanii o Dacie sandero, ca nu gasesc masini pe la ei.
-
Seriff, marţi, 28.09.2021 17:17
Asta e o gandire tipic romaneasca, ce treaba au km daca masina e intretinuta, de-aia dau toti samsarii km inapoi fiindca toti ati ramas cu aceasta conceptie veche, cum ca gata daca are peste 200.000 km ii pica rotile, e praf, e cazan, sunt masini care au probleme la 60.000 km si masini care nu au probleme nici la 300.000 km, ce treaba au km?
-
@Seriff, marţi, 28.09.2021 20:18
Gandire tipic romaneasca e sa zici ca orice cazan cu 200000 km e mai bun ca o Dacie sandero noua :)) Gandire nemteasca: vand la fraieri din est tigaile si noi luam Dacii noi. Sau tu crezi ca germanii va dau voua masinile alea bune si intretinute???
-
^^^, miercuri, 29.09.2021 10:20
De unde stii tu bo$$ toate astea? Din experienta proprie? Sau ti-a zis un prieten.
-
Seriff, miercuri, 29.09.2021 14:20
Depinde ce vrei de la o masina, poti sa iei masina cu 300.000 km care daca a fost intretinuta corect nu ai probleme cu ea, sau poti sa iei Sandero nou cu motorul ala de drujba, fiecare e liber sa faca ce vrea, nemtii de multe ori le vand ca vor sa faca uprgade sau apare un model nou si trec la el, asta nu inseamna ca sunt proaste masinile, depinde de cum au fost intretinute. Eu sunt pro masina noua, dar nu am nimic cu cine isi cumpara SH, cunosc oameni care au masini trecute bine de 300.000 km si merg cu ele zilnic, fara probleme.
-
DAV, marţi, 05.10.2021 00:49
Ce nu înțeleg majoritatea cocalarilor, este faptul că oamenii obișnuiți și normali, nu cu capetele pline de fițe, au nevoie de un mijloc de transport care să-i ducă din A în B. Simplu și cu cheltuieli minime. Iar Dacia exact asta face și de asta are și succes. Da' dacă cocalarul nu se suie-n bemeveu ...
Citeste si
-
INDUSTRIE | luni, 25 noiembrieȘeful Volkswagen: „Trebuie să închidem fabrici pentru a reduce costurile”Thomas Schafer, șeful Volkswagen, a apărat decizia mărcii germane de a închide mai multe uzine pentru a reduce din costuri. Șeful mărcii mai precizează că nu există cale de a evita concedierile angajaților uzinelor afectate. Citeste tot
-
INDUSTRIE | luni, 25 noiembrieToyota Celica ar putea fi relansată după două deceniiUn oficial al mărcii japoneze ar fi confirmat faptul că modelul Celica va fi readus la viață în curând, potrivit unei publicații japoneze. Zvonurile cu privire la relansarea lui Celica prind și mai mult avânt. Citeste tot
-
INDUSTRIE | duminică, 24 noiembrieHyundai și Kia: peste 200.000 de vehicule electrice rechemate din cauza pierderilor de putereHyundai și Kia au anunțat săptămâna aceasta rechemarea a peste 200.000 de vehicule electrice din cauza unor pierderi de putere, conform Administrației Naționale pentru Siguranța Traficului pe Autostrăzi (NHTSA). Citeste tot
-
INDUSTRIE | joi, 21 noiembrieLotus renunță la planul său de a deveni marcă pur electricăLotus a anunțat oficial că renunță la planul său de a deveni o marcă pur electrică până la finalul actualului deceniu. Viitoarele modele ale mărcii vor fi hibride și electrice cu range extender. Citeste tot
-
INDUSTRIE | joi, 21 noiembrieFord va concedia 4000 de angajați în Europa pe fondul scăderii cererii pentru mașinile electricePeste 4000 de angajați Ford din Europa urmează să fie concediați în următorii 3 ani. Forța de muncă a mărcii în Europa va fi redusă cu aproape 15% ca o măsură de reducere a costurilor. Citeste tot
În aceiaşi analiză pe care Jato o dau mereu cu firmitura (ar putea da direct clasamentul cu tot cu cifre, dar costă, iar free dau doar aşa de ştiri parţiale, foarte puţin, ca ştirea să se transforme în reclamă pentru ei) spun că maşinile full electrice şi plugin au depăşit cele diesel, în toată Europa. Bravo Dacia, cu Sandero pe primul loc şi Duster pe locul 4.