Dacia și Ford au produs aproape 250.000 de mașini în prima jumătate a anului: SUV-urile Duster și Ecosport, vedetele uzinelor de la Mioveni și Craiova

Publicat marţi, 24.07.2018 10:48 de Daniel Popescu

Dacia și Ford au produs împreună peste 247.000 de mașini în prima jumătate a acestui an, în creștere cu 25% comparativ cu perioada similară din 2017.

Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) a anunțat în această săptămână datele oficiale de producție ale uzinei pe care Ford o deține la Craiova.

În prima jumătate a acestui an, constructorul american a produs 71.488 de unități Ford Ecosport, în creștere cu 147% comparativ cu perioada similară a anului trecut.

Creșterea puternică se datorează cererii pentru noul SUV, în contextul în care Ecosport a avut 54.900 de clienți pe continentul european în prima jumătate a anului, de aproape 3 ori mai mult decât anul trecut. De altfel, Craiova profită din plin de faptul că este singura uzină Ford care produce Ecosport pentru Europa.

Datele oficiale despre Ford vin la scurt timp după ce Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) a anunțat că Dacia a produs 175.992 de unități în același interval de timp, în creștere cu 3.2%. Prin urmare, cele două uzine din România au produs împreună 247.480 de unități, în creștere cu circa 25% comparativ cu perioada similară a anului trecut.

Astfel, există șanse ca producția să atingă pragul de 500.000 de unități în acest an, cu perspective de creștere puternică în viitorul apropiat ca urmare a faptului că Ford va produce încă un model la Craiova.

În cazul Dacia, cel mai popular model a fost Duster, cu 118.156 de unități produse, urmat de Sandero (27.066 unități), Logan (18.463 unități) și Logan MCV (12.307 unități). Astfel, aproape 190.000 dintre cele 247.000 de unități produse în România au fost reprezentate de SUV-urile Duster și Ecosport.

Via APIA

  • vw s-a apucat de facut carnati, marţi, 24.07.2018 12:05

    Dar calitatea productiei ? Se remediaza in service ?

  • ACE -Craiova, marţi, 24.07.2018 18:12

    Sincere felicitări COMPANIILOR si ANGAJATILOR !!!! Rusine GUVERNULUI (GUVERNELOR) Romaniei care n-au fost in stare - in cazul DACIEI de peste 20-25 ANI si in cazul FORD de mai bine de 11 ANI sa construiasca autostrazile Pitești-Sibiu respectiv Craiova-Pitesti si Craiova - Timișoara !!!!!

  • Daniel, miercuri, 25.07.2018 08:03

    @vw... Desigur, de obicei problemele se remediaza in service. Pe de alta parte, daca ai vrut sa fii ironic cu privire la calitatea masinilor romanesti, ai o solutie simpla: nu cumpara! Lasa-i pe nemti sa cumpere.

  • vw s-a apucat de facut carnati, miercuri, 25.07.2018 12:11

    @Daniel Nu am vrut sa fiu ironic ci sa arat cam cum stau lucrurile cu cei din jurul meu ce si-au luat Logan/Duster in ultima perioada. Cumpara tu si dupa aia sa imi spui daca am avut dreptate ori nu. p.s. Daciile ce sunt ptr. export Franta/Germania/etc. sunt selectate si au un control al calitatii ceva mai bun.