Daimler așteaptă profit pentru Mercedes pe primul trimestru: “Vânzările din SUA nu au fost afectate în martie, iar cele din China și-au revenit”
Daimler estimează că brandul Mercedes va avea profit în primul trimestru după rezultatele solide din Statele Unite și revenirea vânzărilor pe piața din China, după cum a declarat directorul financiar al gupului german.
Companiile auto încep să tragă linie după primele trei luni ale acestui an, iar analiștii și investitorii așteaptă să vadă consecințele crizei COVID-19 asupra business-urilor din industrie.
Grupul Daimler s-a arătat optimist cu privire la brandul Mercedes-Benz, pentru care așteaptă profit în dreptul primului trimestru. Directorul financiar Harald Wilhelm a spus că Mercedes a avut vânzări solide în Statele Unite datorită cererii pentru SUV-uri, iar virusul nu a avut niciun impact negativ la acest capitol.
“Vedem semne de revenire pe piața din China. Vânzările grupului au revenit la 60.000 de unități, aproape de nivelul de anul trecut în luna martie,” a spus oficialul Daimler.
În plus, grupul german a transmis că producția uzinei din Beijing a revenit la un program de lucru în două schimburi.
Via Reuters