Daimler şi Aston Martin poartă din nou discuţii privind o potenţială colaborare
Aston Martin şi Daimler discută din nou o potenţială colaborare. De data aceasta, cei doi parteneri ar putea să împartă furnizori, tehnologii şi motorizări.
Daimler şi Aston Martin poartă discuţii privind un paterneriat care vizează o colaborare la nivel de furnizori şi tehnologii, informează Automotive News. Potrivit celor de la Bloomberg, discuţiile sunt derulate la nivel confidenţial între cele două părţi, dar acestea sunt confirmate de o sursă din interior, care a preferat să-şi păstreze anonimatul. Discuţiile dintre cele două companii au acum un nou stâlp de susţinere, sub forma
Discuţiile precedente privind un potenţial parteneriat între Aston Martin şi Daimler au atins mai multe subiecte, care variau de la dezvoltarea de motoare V8 şi V12 în parteneriat, până la construirea unui SUV Aston Martin bazat pe Mercedes-Benz ML sau de dezvoltarea de modele Maybach la centrul Aston Martin din Gaydon. Între timp, noile discuţii ar putea viza partajarea de motorizări, trenuri de propulsie şi tehnologii. Astfel, Aston Martin ar putea primi motorizări dezvoltate de divizia AMG, altărui de noile tehnologii ale concernului Daimler, în vederea egalării nivelului tehnologic oferit de competitorii săi.
În 2010, Aston Martin şi Daimler au semnat un pact de colaborare, dar acesta nu a dat naştere niciunui model nou şi nu a realizat niciun beneficiun pentru niciuna dintre părţi. La vremea respectivă, pretenţiile economice excesive ale celor de la Aston Martin au dus la stoparea discuţiilor. Investemnt Dar şi Adeem Investment, ceilalţi finanţatori ai Aston Martin, sunt două companii din Kuwait care au investit în constructorul din Gaydon după ce David Richards, şeful Prodrive, a format un consorţiu care a cumpărat marca britanică de la americanii de la Ford Motor Company, contra sumei de 848 milioane de dolari.
UPDATE 10.05.2013: Purtătorul de cuvânt al Daimler AG, Silke Walters, a confirmat zvonurile privind discuţiile dintre Daimler şi Aston Martin privind un potenţial parteneriat. Oficialul spune că nu au fost luate încă hotărâri privind direcţia în care va merge parteneriatul. Însă, zvonurile din industrie sugerează o colaborare privind motorizările, cei de la Aston Martin urmând să nu mai primească motoare V12 de la Ford, iar cei de la Daimler sunt printre puţinii constructori care mai oferă asemenea propulsoare într-o configuraţie dorită de constructorul britanic.
Via AutomotiveNews (înreg.)
Contractul prin care Ford le ofera celor de la Aston Martin motoare V12 ( produse in Germania la Koln ) expira la finalul lui 2014 si inca din 2008 cand au vandut Aston Martin, Ford a specificat ca va opri productia motoarelor V12 ( Aston Martin fiind singurul utilizator al acestor motoare ) . Daca cei de la Aston Martin mai vor sa ofere motorizari V12, optiunile lor sunt limitate si anume Mercedes si BMW, fiind putin probabil ca ceilalti doi producatori de motoare V12 ( VW Group si FIAT ) le vor furniza motorizari V12 celor de la Aston Martin .