Danemarca: Prima staţie de schimbare rapidă a bateriei pentru maşinile electrice

Publicat miercuri, 29.06.2011 18:45 de Mircea Meșter

Încărcarea îndelungată a bateriei nu mai este singura soluţie pe care o au la dispoziţie posesorii maşinilor electrice. Prima staţie Quick Drop din Europa a fost deschisă lângă Copenhaga.

Compania Better Place a inaugurat prima staţie de înlocuire a bateriilor în regim de urgenţă pentru maşinile electrice existentă în Europa. Aceasta a fost construită în Gladaxe, în imediata vecinătate a Conpenhagăi. Deşi singurul model care poate beneficia de serviciile acestui tip de centru de schimb al bateriilor este deocamdată

Renault Fluence ZE, versiunea electrică a compactei franceze, Better Place a anunţat că staţia din Gladaxe este doar prima dintre cele 20 de astfel de puncte care vor fi construite pe tot teritoriul Danemarcei.

Schimbul bateriei se face extrem de simplu şi de rapid, procesul fiind complet automat. Singurul lucru pe care şoferul trebuie să îl facă este să se autentifice printr-un card de membru şi apoi să intre în zona de schimb al bateriei. Posesorul maşinii nu este nevoit să părăsească maşina în niciun moment, desfăşurarea evenimentelor fiind foarte asemănătoare celor din cadrul unei spălătorii auto automate. Evident, diferenţa este făcută de faptul că un braţ robotizat preia bateria descărcată de sub maşină şi o înlocuieşte cu una plină din depozitul care face parte din "arsenalul" staţiei.

Better Place nu a anunţat cât costă o vizită la o astfel de staţie de încărcare, posesorul maşinii nefiind însă nevoit să suporte preţul bateriei la staţie, ea fiind închiriată printr-un abonament lunar. Foarte probabil, singurul cost efectiv care va fi văzut la finalul lunii în contul acestuia este cel de încărcare a bateriei, care variază între 1 şi 3 euro, în funcţie de ţară.

via | Puregreencars

  • GT-R, miercuri, 29.06.2011 18:59
    Copenhaga...

    Mie imi pace cum apare termenul "Copenhagăi" :))

  • reno, miercuri, 29.06.2011 21:37

    cazan afumat

  • love Renault, joi, 30.06.2011 08:58
    Super!

    E o chestie ingenioasa sistemul inventat de Renault-Nissan. 3 minute timp petrecut la "benzinarie" si max. 3 euro per full-charge... clar sunt mult mai avansati decat concurenta...

  • tomita, joi, 30.06.2011 10:40

    de cand cu ghosn se pare ca prospera grupul. nissan a iesti din impasul care le atrna deasupra capului precum o secure. ideea este una buna, dar depinde de cum va fi aplicata. tranind intr-o lume pusa pe profit (obiectivul principal al oricarei societati comerciale) am impresia ca va fi un fe; de lesa pt utilizatori. impreuna cu alte aspecte. daca nu fac un sistem de incarcare in paralel cu acest mod de schimbare a bateriei, nu va fi bine. vom trai si vom vedea! sa speram ca si ceilalti producatori vor prinde din urma repede trendul, a.i. concurenta generata sa produca avantaje pt clienti

  • io, joi, 30.06.2011 10:54
    @tomita

    Daca asta-i "lesa" , atunci dependenta de petrol ce este?? Există 3 modalitatti de incarcare a acumulatorilor: 1. poti incarca bateria de la o priza obisnuita de 220 V in garaj. Incarcarea completa necesita intre 6 si 8 ore, fiind recomandata pe timpul noptii. 2. a doua modalitate este mai rapidă, iar încarcarea se face de la statii speciale, viitoare „benzinării”. Alimentându-se de la un circuit cu 400 V, acumulatorul se va incarca in maxim 30 minute. 3. a treia modalitate e ce vedem aici, o "spalatorie" unde nu se face cu adevarat o incarcare, ci un schimb al bateriei

  • Gica, joi, 30.06.2011 13:01
    Autonomie paractic nelimitata

    In acest mod autonomia redusa a automobilului electric nu mai conteaza. Poti schimba bateria si poti pleca mai departe in 2 minute.

  • vcip, joi, 30.06.2011 20:22
    Costuri extrem de mari legate de logistica

    Sincer - personla eu nu sunt convis de viabilitatea proectului Better Place - din cauza logisticii pe care trebuie sa o iei in considerare cand te gandesti la astfel de masini - ganditiva ca in Copenhaga vor fi cateva sute de masini - o sa trebuiasca sa fie cateva din aceste statii - si daca te gansesti logic o sa trebuiacsa sa aiba cateva zeci daca nu sute de baterii pe stoc ca sa suporte pe cererea - nu va puneti intrebarea cine va suporta cheltuielile cu aceste baterii suplimentare? Vehiculele pur electrice au clar limitare majora in acest si asta e autonomia - sunt utilizabile mai mult in zionele intraurbane si ca a doua sau atreia masina a familiei. un singur lucru este sigur legat de autonomia vehiculelor pur electrice si acela este nesiguranta legata de autonomia lor! Aceasta variaza extrem de mult in functie de temperatura mediului ambiant, de ce cosumatori ai porniti la bord si ca pentru orice alta masina de stilul de condus al soferului.

  • io, joi, 30.06.2011 22:02
    @vcip

    uuuh avem un geniu... mai, mai ... ne da el lectii asupra costurilor "extrem de mari legate de logistica" ... analist auto si economist de mare clasa... tocmai si-a ridicat nasul din registrele contabile la Better Place si nu-i multumit... se preocupa el de unde vor veni bateriile... bateriile vor veni de la Renault-Nissan prostanacule, ca doar nu se apucau sa investeasca aiurea 1 miliard de dolari... investitiile sunt deja facute... Renault-Nissan impreuna cu Better Place au cel mai avansat proiect de asemenea tip... Better Place care apropo, nu-i compania ta de cablu locala asa cum iti imaginezi tu, ci o companie multinationala cu ramificatii pe tot globul

  • newsflash!, vineri, 08.07.2011 11:11

    http://www.automarket.ro/stiri/israel-proiectul-better-place-a-strans-90000-de-rezervari-39159.html