De la curse direct pe stradă: Toyota C-HR ar putea avea o versiune de performanţă de 178 CP

Publicat miercuri, 04.05.2016 10:45 de Daniel Popescu

SUV-ul compact Toyota C-HR ar putea primi o versiune de performanţă echipată cu un motor de 178 CP similar cu cel care va fi utilizat în cursa de 24 de ore de la Nurburgring din luna iunie.

Toyota a lansat cu ocazia Salonului Auto de la Geneva din luna martie SUV-ul compact C-HR, care beneficiază în cea mai puternică versiune a sa de un sistem de propulsie hibrid care vine cu un motor pe benzină de 1.8 litri ce funcționează în paralel cu un motor electric şi generează în total 122 de cai putere.

Constructorul japonez va participa luna viitoare la cursa de 24 de ore de la Nurburgring cu o versiune de competiție a lui C-HR echipată cu un motor turbo de 1.5 litri capabil să genereze 178 CP și care teoretic va fi disponibil doar pentru acest eveniment.

Totuşi, inginerul şef al proiectului C-HR, Hiro Koba, a dezvăluit că niponii vor analiza performanţele şi reacţia fanilor la modelul de curse şi, în funcţie de aceste elemente, va propune realizarea unei versiuni de performanţă care să-i permită să lupte direct cu Nissan Juke Nismo.

De altfel, intenţiile sale sunt dublate de cele ale managerului pentru Europa, Rembert Serrus, care admite însă ca o decizie finală va fi luată în funcţie de schimbările pe care inginerii ar trebui să le facă pentru dezvoltarea acestei versiuni. "O versiune sportivă ar avea sens, dar depinde cât de multe trebuie să schimbăm", a precizat el.  

Via Motor1

  • mog, miercuri, 04.05.2016 10:52

    eu nu l vad prea bine, n o sa faca cine stie ce vanzari chiar daca e toyota. a ajuns prea tarziu in piata. in afara de un design deosebit, mi se pare sub concurenta

  • 200CP, miercuri, 04.05.2016 11:00

    1.8 litri + motor electric = 122 CP mda, "ultra-tehnologie". Si cum sa lupte cu Juke Nismo, daca il scot scot din start cu handicap? Adica ideea e cand scoti un model nou dupa concurenta, trebuie sa demonstrezi ceva. Ce demonstreaza Toyota? Nimic.

  • burebista, miercuri, 04.05.2016 11:56

    frumoasa honda, pardon toyota.....la partea din fata proiectoarele alea rotunde nu merg de nici o culoare cu liniile de design, in rest e frumoasa si ar merita un motor de cel putin 200CP,

  • Sergiu.Andrei, miercuri, 04.05.2016 14:03

    @burebista. De acord. Acelasi lucru am tinut si eu sa-l precizez la BMW . Frumos noul lor Polo , pardon Seria 1 , marfa si noul lor SY Actyon, pardon X6 am vrut sa zic. Penibil nu ?

  • Coco, miercuri, 04.05.2016 18:48

    Desi nu am văzut-o pe viu cred că în realitate este mult mai stilată decât se poate observa în poze. Linia de design este superbba iar alura este conformă cu trendul segmentului. Dacă o echipeaza cu motorul turbo se 1.2 si 116 cp este alaturi de Mazda cx3 singurul model de luat în calcul. Restul modelelor sunt inferioare tehnic și conceptual.

  • @Sergiu.Andrei, miercuri, 04.05.2016 20:28

    Madalino iar vorbesti lemne.......

  • 2016, joi, 05.05.2016 09:44

    Juke Nismo e o bijuterie.