De la Dublin la Bucureşti: festivalul Gumball 3000 ajunge în Piaţa Constituţiei în 6-7 mai
Festivalul anual Gumball 3000 are ca punct de sosire în acest an Piaţa Constituţiei din Bucureşti. În 6-7 mai, cei mai "nebuni" şoferi din lume vin să facă spectacol în Capitala României.
Gumball 3000 este un festival care a început în 1999 în Marea Britanie şi care presupune un marş de 3.000 de mile (4.800 kilometri) cu cele mai diverse maşini pe drumuri publice din întreaga Europă.
Nu este doar o demonstraţie de maşini, ci un spectacol în toată regula care include muzică şi diverse evenimente. Dacă prima ediţie s-a desfăşurat între Londra şi Roma, cea de-a 18-a va începe în 30 aprilie la Dublin şi va avea ca punct de sosire Bucureştiul.
Până atunci, alte opriri sunt programate în Belfast, Manchester, Londra, Praga sau Budapesta, plus alte câteva oraşe germane care nu au fost încă anunţate. La festivalul programat în Bucureşti în 7 mai vor participa şi celebrul actor David Hasselhoff şi skateboarderul Tony Hawk.
Pe parcursul anilor, Gumball 3000 şi-a atras numeroase critici din cauza comportamentul nepotrivit al unora dintre participanţii la eveniment. Astfel, se întâmplă frecvent ca participanţii să fie amendaţi pentru depăşirea vitezei legale sau chiar să rămână fără permis de conducere, în special pentru că aceştia încalcă legislaţia rutieră pe drumurile publice.
Iată un rezumat al festivalului Gumball 3000 din anul 2014:
Via Autoplus
"În 6-7 mai, cei mai "nebuni" şoferi din lume vin să facă spectacol în Capitala României." HA!! Suntem deja aici!