De peste Ocean: Faceți cunoștință cu Volkswagen Atlas facelift
Volkswagen a lansat oficial noul Atlas facelift pentru piața din America de Nord. Noul SUV de dimensiuni mari primește o serie de noutăți estetice, alături de un motor nou și materiale de calitate mai bună la interior.
Mai țineți minte Volkswagen Atlas? Acesta este SUV-ul de mari dimensiuni al constructorului german, lansat încă din 2016 și care este disponibil doar pe piața din Statele Unite. Acum, fratele mai mare al lui Touareg primește un facelift pentru acest an și aduce o serie de noutăți importante.
Noul model este disponibil în două variante de caroserie. Prima, numită simplu Atlas, are o caroserie mai lungă și 3 rânduri de scaune, în timp ce varianta Atlas Cross Sport are o caroserie cu un aspect diferit și două rânduri de scaune.
DESIGN NOU AL LUMINILOR
Modelul împrospătat primește faruri LED mai mari, unite acum printr-o bandă cu iluminare LED. Grila a fost și ea ușor modificată și conține acum accente negre în locul celor cromate așa cum era prezent la modelul anterior.
Schimbări avem și în partea din spate unde spoiler-ul montat pe hayon este mai mare, iar stopurile sunt acum desenate sub forma unei benzi groase. Excepție face echiparea de bază, care primește stopuri fără acel element central. Inclusiv jantele au un design nou, iar mărimile sunt cuprinse între 18 și 20 de inch pentru echipările obișnuite.
Noul Volkswagen Atlas este disponibil și în echiparea R-Line, care aduce jante de 21 de inch, cele mai mari din gamă, alături de embleme speciale și mai multe accente negre la exterior.
MATERIALE DE CALITATE SUPERIOARĂ
La interior, unele suprafețe din plastic dur au fost înlocuite cu materiale de calitate mai bună, îmbrăcate în imitație de piele. Echiparea de top vine cu scaune îmbrăcate în piele matlasată ce conțin cusături speciale în forma unor romburi.
Tot aici avem și un ecran central de 12 inch pentru sistemul multimedia, care înlocuiește vechiul display de 10.3 inch. De asemenea, este prezent și un instrumentar digital de 10.3 inch, iar acum, sistemul multimedia oferă compatibilitate cu Apple CarPlay și Android Auto în echiparea de bază. Aici mai avem și un încărcător wireless pentru smartphone, 6 porturi USB-C și două porturi USB-A.
DISPARE MOTORUL V6
Cea mai mare schimbare este reprezentată de un motor nou, mai mic. Astfel, vechiul propulsor V6 este înlocuit cu un motor cu 4 cilindri de 2.0 litri turbo, capabil să livreze 269 de cai putere și un cuplu de 370 Nm. Cutia automată cu 8 trepte este standard, iar puterea este transmisă către roțile din față. Opțional, clienții pot alege să monteze și sistemul de tracțiune integrală 4Motion.
La capitolul siguranță, noul Atlas facelift primește sistemul IQ.Drive în echiparea standard și include sisteme de asistență ca: centrarea în bandă, păstrarea benzii și frânare automată. Alte dotări, precum un cruise control adaptiv și un heads-up display sunt opționale.
Pentru moment, noul Volkswagen Atlas facelift va fi vândut exclusiv în America de Nord. Vânzările noului model vor începe în al treilea trimestru din 2023.
via Volkswagen
Au luat display-ul de pe ID4,5, etc., clima de pe Tiguan si Passat si le-au aranjat in asa fel incat interiorul sa aduca putin a X1,X3,X5 etc, mie asa imi da impresia.