Designerul Citroen: ”SUV-urile coupe au un design periculos”
Moda SUV-urilor coupe, lansată de BMW X6 și continuată apoi cu X4 și Mercedes GLE Coupe, este criticată de designerul șef Citroen. Acesta susține că lipsa de vizibilitate posterioară poate fi periculoasă.
Designerii Citroen au fost întotdeauna apreciați pentru curajul lor. Este suficient să privim noul Cactus M Concept, prezentat la Salonul de la Frankfurt, ca să înțelegem asta.
Citroen Cactus M: un concept cu interior impermeabil și un acoperiș care se transformă în cort
Chiar și în aceste condiții, oamenii de creație ai constructorului francez se tem de efectul unui trend tot mai des întâlnit pe piața auto: SUV-urile coupe.
De asemenea, capacitatea portbagajului scade, iar spațiul pasagerilor spate la nivelul capului se reduce foarte mult. Cele mai concludente exemple sunt BMW X4 și X6, dar și noul Mercedes GLE Coupe.
Duvernier a declarat că este plictisit de asemenea copii și că nu vrea ca Citroen să lanseze un model complet nou, doar de dragul de a oferi publicului o replică la ce există pe piață. Designerul francez și-a exprimat dorința de a oferi un altfel de model nou, axat pe confort, funcționalitate și vizibilitate. Totul împachetat într-un design atât de simplu, încât până și unui copil să-i fie ușor să-l deseneze după ce l-a văzut o singură dată.
Duvernier a făcut referire și la Citroen C4 Cactus, o mașină extrem de populară în Europa, care a reușit să readucă Grupul PSA la ideea unui design emblematic.
În același interviu, oficialul francez a declarat că Citroen lucrează deja la un SUV de dimensiuni medii, așteptat să se lanseze în maxim doi ani. Acesta ar urma să exprime afirmațiile făcute de Duvernier.
via caradvice
De acord, SUV-urile coupe sunt un moft, cu multe minusuri la capitolul practicalitate