Detalii despre versiunea europeană a lui Jeep Gladiator: pick-up-ul va fi disponibil doar cu un motor diesel de 3.0 litri și 260 de cai putere
Jeep Gladiator va fi disponibil pe piața europeană cu un motor diesel de 3.0 litri și 260 CP, cutie de viteze automată cu 8 trepte și tracțiune integrală. Pick-up-ul va apărea în showroom-uri până la sfârșitul anului viitor.
Jeep a anunțat în primăvara acestui an că gama de modele dedicată Europei va fi extinsă până la sfârșitul anului 2020 prin introducerea pick-up-ului Gladiator, care în prezent se comercializează în special în Statele Unite.
Pe măsură ce ne apropiem de momentul lansării, constructorul american începe să ofere o serie de informații suplimentare cu privire la datele tehnice ale versiunii europene. Astfel, Jeep a confirmat că Gladiator va putea fi achiziționat în Europa doar cu un motor diesel de 3.0 litri, despre care afirmă că
Producătorul menționează că motorul este dezvoltat de divizia europeană a Alianței Fiat-Chrysler și că va include sistem start-stop. De asemenea, Gladiator va sosi standard cu cutie de viteze automată cu 8 trepte și sistem de tracțiune integrală. Jeep Gladiator va fi disponibil în Europa în trei niveluri de echipare, și anume Sport, Overland și Rubicon.
Chiar dacă lansarea oficială va avea loc abia anul viitor, Jeep Gladiator va putea fi văzut de europeni chiar la sfârșitul acestei săptămâni. Gladiator va fi expus la evenimentul Camp Jeep care va avea loc în perioada 12-14 iulie în stațiunea de schi San Martino di Castrozza din Italia. La eveniment vor participa proprietari de modele Jeep din Europa.
Via Jeep, Motor1
ei bine, asta DA concurent pt amarok 3.0 tdi si x-klasse