Detalii despre viitoarea generație Mercedes-Benz Clasa B: design influențat de noul Clasa A, tehnologii de top și dimensiuni mai generoase
Noua generație Mercedes-Benz Clasa B va integra un design agresiv și va prelua elementele de interior oferite în prezent pe Clasa A. Voci apropiate companiei spun că noul Clasa B va fi prezentat în luna octombrie în cadrul Salonului Auto de la Paris.
Mercedes-Benz a intrat în linie dreaptă cu pregătirile pentru lansarea noii generații Clasa B. Fotografii spion au surprins modelul în timpul testelor finale desfășurate în Marea Britanie, iar conform zvonurilor, prezentarea monovolumului va avea loc în cadrul Salonului Auto de la Paris din luna octombrie.
Noua generație Clasa B va avea dimensiuni ceva mai generoase comparativ cu actuala versiune (foto). Designul exterior va fi influențat consistent de liniile pe care în urmă cu puțin timp le admiram pe noul Clasa A.
Inițial, constructorul german era pregătit să ofere noul Clasa B în două versiuni: standard și cu ampatament mărit. Aceasta din urmă era gândită pentru a putea genera o variantă echipată cu șapte locuri. Cu alte cuvinte, Mercedes-Benz își dorea un rival atât pentru Seria 2 Active Tourer, cât și pentru Seria 2 Gran Tourer. Dar decizia de a dezvolta SUV-ul GLB a făcut ca versiunea cu ampatament mărit și șapte locuri a lui Clasa B să iasă din planuri.
La interior, noua generație Clasa B va prelua în totalitate accesoriile disponibile pe Clasa A. Astfel, instrumentarul de bord clasic va fi înlocuit cu un display cu o diagonală de 10.25 (versiunea de top), în timp ce sistemul de infotainment va comunica cu ocupanții prin intermediul unui ecran tactil. Sistemul MBUX ar urma să facă parte din oferta constructorului german.
Gama de motorizări va include atât unități diesel, cât și motoare pe benzină. Ulterior, nemții vor introduce și o variantă plug-in hybrid.
Via | Autocar