Detalii despre viitorul Audi Q1: SUV-ul va debuta în 2020 și va primi platforma viitorului A1
Oferta Audi în segmentul SUV-urilor este pe cale să devină și mai atractivă. În scurt timp îl vom cunoaște pe Q8, iar din 2020 vom avea și un Q1. Cel mai mic SUV Audi va fi produs pe platforma noii generații A1.
În ultimii ani, segmentul SUV-urilor a crescut considerabil, iar producătorii mizează pe apetitul clienților în această direcție. Audi este unul dintre constructorii care a înțeles că fanii vor cumpăra SUV-uri, motiv pentru care a dezvoltat o gamă largă de produse.
Dar nemții nu se opresc aici și vor să introducă produse noi în segment. Conform publicației Auto Express, până la finalul lui 2020 vom face cunoștință cu Audi Q1. Cel mai mic SUV pregătit de Audi va fi produs pe platforma viitorului A1 și va prelua elemente de design din gamă.
"Nu poți ignora tendințele din piață. Dar apare următoarea întrebare: cât de vast ar trebui să devină proiectul nostru în cadrul acestui segment?", a declarat Bram Schot pentru publicația britanică.
Viitorul Audi Q1 va primi motoarele de 1.0 litri și 1.5 litri benzină, dar și unitatea de 1.6 litri diesel. Totodată, nemții vor miza și pe sisteme de tip micro-hibrid.
În scurt timp, Audi va lansa Q8, noul vârf de gamă din segmentul SUV, iar în 2019 vom face cunoștință și cu Audi Q4.
Via | AutoExpress
Imaginea aferentă articolului mă duce cu gândul la miticul Auto Union. Dar acum este la putere Auto SUVion.