Dieselgate în România: Volkswagen a remediat problemele cu emisiile pentru numai 36% dintre clienții afectați în țara noastră
Uniunea Europeană a anunțat că Volkswagen a remediat problemele cu emisiile pentru 80% dintre cele 8.5 milioane de mașini de pe continent, însă România ocupă ultima poziție în clasament, cu numai 36%.
Uniunea Europeană a publicat în această săptămână câteva date statistice despre modul în care Grupul Volkswagen gestionează repararea celor 8.5 milioane de mașini implicate în scandalul Dieselgate.
Potrivit comisarului Vera Jourova, la nivel european Grupul Volkswagen a remediat problemele pentru 80% dintre cele 8.5 milioane de mașini, iar cel mai mare procent este înregistrat în țara care a avut și cele mai multe vehicule afectate: Germania, cu 96%.
În schimb, România ocupă ultima poziție în acest clasament, întrucât doar 36% dintre mașinile afectate au fost reparate, fără ca Uniunea Europeană să menționeze care este numărul exact al acestora.
Totuși, comisarul european a precizat că proprietarii afectați au timp până în 2020 să remedieze aceste probleme în service. "În mare parte, Volkswagen și-a îndeplinit planul pe care l-a promis", a precizat Jourova.
Totuși, este important de menționat că nu este neapărat vina Volkswagen pentru procentul mic de reparații înregistrat în România: constructorul invită proprietarii în service, iar aceștia decid dacă se prezintă sau nu pentru remedierea problemelor.
Pe de altă parte, Uniunea Europeană menționează că una dintre problemele programului este că Grupul Volkswagen nu oferă garanție pentru eventualele probleme care pot apărea după reparațiile efectuate pentru remedierea emisiilor. "Comisia Europeană regretă că Volkswagen nu a oferit garanții complete și clare în cazul în care apar probleme după reparații", a adăugat Jourova.
Grupul Volkswagen a avut de îndurat consecințe mult mai grave pentru Dieselgate în Statele Unite: americanii au amendat constructorul german cu zeci de miliarde de dolari, în ciuda faptului că numărul mașinilor afectate a fost semnificativ mai mic.
Via AFP
respect ....cat cuprinde