Directorul Renault-Nissan sustine ca masinile electrice nu vor concura cu cele clasice
Carlos Ghosn, directorul aliantei Renault-Nissan, spune ca masinile electrice vor alcatui aproximativ 10% din piata auto in urmatorii ani, dar nu vor concura serios cu masinile clasice.
Contrar parerilor generale, directorul Renault-Nissan spune ca masinile electrice nu vor concura cu cele pe benzina sau motorina. "Masinile electrice vor reduce presiunea la care sunt supusi producatorii de petrol, care este si cauza instabilitatii preturilor la produse petroliere", declara Ghosn. Tot el sustine ca masinile cu motor cu ardere interna nu vor disparea in urmatorii 50 de ani.
"Petrolul este o provocare, atat din cauza pretului cat si din cauza diminuarii resurselor sau din motive geopolitice. O alta provocare sunt normele de poluare, care vor fi din ce in ce mai dure in urmatorii ani. In plus, tinerii sunt mult mai atenti cu mediul decat ne-am fi imaginat noi vreodata. Asadar, singura solutie viabila o reprezinta automobilele cu emisii zero", declara Ghosn.
Nissan a investit aproape sase miliarde de dolari in cercetarea vehiculelor electrice si a bateriilor, dar si in cercetari legate de infrastructura. Astfel, Renault si Nissan se pregatesc sa produca 500.000 de masini electrice si tot atatea pachete de baterii pe an. Primul model electric al aliantei va fi Renault Fluence ZE, in 2011, urmat de Nissan Leaf in Statele Unite.
Ghosn spune ca alianta pe care o conduce e in avangarda tranzitiei la masini electrice pentru ca "suntem singurii care investesc in capacitatea de productie, deci suntem singurii care vor avea masini pe strazi. Dar nu o sa vedeti doar un singur model. Vor fi patru modele de la Renault si patru de la Nissan, care vor acoperi mai multe segmente de piata."
Directorul aliantei franco-nipone sustine ca si in cazul bateriilor progresele tehnologice sunt din ce in ce mai mari. "Am redus pretul bateriilor cu o treime, dimensiunile la fel de mult si autonomia e din ce in ce mai buna. Am facut si multe imbunatatiri legate de siguranta, fiabilitate, cost si greutate si nu o sa ne oprim aici", spune Ghosn. Generatia din 2012 a lui Nissan Leaf va fi echipata cu un nou set de baterii, produse de Nissan in colaborare cu NEC.
via | thecarconnection.com
Imi place ca C.Ghosn e destul de practic. Adica ce spune, aia face. Si daca el spune ca Alianta va fi singura cu 8 modele electrice pe strazi, atunci asa va fi. Oricum, are intentii bune.Sunt sigur ca va gasi o solutie si pentru a nu decima populatia de porumbei din lume. :)) Porumbeii zboara in ultima clipa cand aud o masina cu aprindere interna. La o masina electrica nu mai zboara deloc. Mai jos, ceva ce merita mentionat: "With no running costs to speak of, other than charging, Renault guarantees its electric models will be no more expensive to run than a petrol or diesel car." (sursa: www.autoexpress.co.uk) Fara alte costuri de exploatare, in afara de incarcarea bateriei, Renault garanteaza ca modelele sale electrice nu vor fi mai scumpe de intretinut decat masinile pe benzina sau diesel.