După 25 de ani, maşina din filmul "Înapoi în viitor" a devenit electrică

Publicat miercuri, 27.10.2010 14:43 de Bogdan Mirică

Modelul DeLorean DMC-12, devenit celebru după rolul său din filmul "Înapoi în viitor", a fost transformat în vehicul electric de către italieni.

Pentru a sărbători cum se cuvine 25 de ani de la prima proiectare în cinematografe a filmului "Înapoi în viitor", italienii de la Wired au plănuit un eveniment special, concentrat în jurul unui adevărat simbol al peliculei. Este vorba despre celebrul automobil DeLorean DMC-12, folosit de actorii principali pentru a călători în timp.

Maşina a fost modificată pentru a putea suporta un tren de propulsie electric fiabil, dezvoltat de italianul Roberto Vizzi în colaborare cu Enel şi e-Cars Now. Maşina, rebotezată Electric Car, renunţă la clasicul motor V6 de 2.8 litri în favoarea unuia electric, cu performanţe notabile.

Propulsorul poate accelera de la 0 la 100 de km/h în doar 4.2 secunde, garantând o viteză maximă de 140 km/h, suficientă pentru ca maşina să poată efectua "saltul temporal", devenit celebru în film. Deşi vorbim de un prototip, DeLorean poate asigura o autonomie maximă de 220 de kilometri, o cifră promiţătoare pentru un autovehicul de acest tip.

Pentru a evidenţia calităţile maşinii electrice, dar şi pentru a aminti tuturor de forma futuristă a modelului, DeLorean Electric Car străbate Italia de la Milano la Roma, în perioada 25-28 octombrie.

via | autoblog

  • denso, miercuri, 27.10.2010 16:50
    interesant..

    ..e cam veche stirea, DeLorianul electric exista de vreo 5-6 ani in SUA

  • Andrei, miercuri, 27.10.2010 16:59
    John DeLorean a avut gene romanesti

    Tatal lui John DeLorean a fost roman si a emigrat in SUA la varsta de 20 ani ( http://www.answers.com/topic/john-delorean ) .

  • koss, miercuri, 27.10.2010 17:04

    Asta şi maşina din knight rider KIT sunt maşinile copilăriei mele. Adevărate maşini americane. Cinste lor pentru astfel de maşini.

  • EndlessDarkness, miercuri, 27.10.2010 18:39
    Beyond My Fear

    KITT, DeLorian si Viper Defender (Dodge Viper cu armura ceramica :)) erau 2 masini din 3 filme (seriale) de success :) Knight Rider, Back To The Future si Viper :) KITT insemna Knight Knight Industries Two Thousand :) si cred ca era un Pontiac desi in noul Knight Rider.. KITT este inseamna acelasi lucru doar ca 3000 in loc de 2000 si era un Shelby ceva... dar serialul a fost foarte slab, anulat la scurt timp.