După Urus hibrid, vine un Lamborghini electric? "Suntem interesați, dar nu se va întâmpla înainte de 2025"
Lamborghini ar putea lansa un model electric, însă acest lucru nu se va întâmpla mai devreme de 2025, întrucât constructorul vrea să păstreze caracteristicile supercarurilor sale în termeni de performanță.
Sfârșitul acestui deceniu vine cu schimbări majore pentru producătorul de supercaruri Lamborghini. Constructorul italian va prezenta spre finalul acestui an primul său SUV din istorie, iar Lamborghini Urus va deveni cel târziu în 2020 și primul model hibrid din gamă.
În acest context, discuțiile alunecă în mod inevitabil spre posibilă lansare a unui supercar electric, iar CEO-ul Stefano Domenicali a admis un interes în această direcție, însă a menționat că acest lucru nu se va întâmpla mai devreme de anul 2025 pentru a păstra actualele caracteristici de performanță.
Până atunci, Lamborghini intenționează să-și consolideze vânzările și anticipează un nou record în 2017, după ce anul trecut a comercializat 3.457 de unități. Pe de altă parte, Domenicali afirmă că producția nu va fi mărită cu orice preț, pentru a păstra caracterul exclusivist al mărcii.
"De la criza financiară, piața pentru mașini sport a crescut constant. Pe termen mediu, nu văd o schimbare în acest trend, mai ales că regiuni precum SUA și China arată creșteri neschimbate. Vom fi prudenți. Vom crește sustenabil, dar nu trebuie să profităm de orice potențial de creștere, pentru că suntem pe piața de lux", a adăugat el.
În acest sens, Lamborghini ar putea limita livrările la 3.500 sau 3.800 de unități pe an.
Via Automotive News