Duş rece după euforia precomenzilor pentru Model 3: Tesla a ratat ţinta de vânzări din cauza problemelor de producţie la Model X

Publicat marţi, 05.04.2016 11:59 de Daniel Popescu

Tesla Motors a vândut 14.820 de unităţi în primele trei luni ale anului, sub ţinta de 16.000 de unităţi pe care şi-a propus-o, ca urmare a problemelor de producţie pentru Model X. Compania susţine deficienţele nu vor afecta producţia viitorului Model 3.

Tesla Motors a ţinut capul de afiş al presei internaţionale în ultimele zile, după prezentarea oficială a viitorului Model 3 şi anunţarea unui număr impresionant de peste 276.000 de precomenzi până sâmbătă seară.

După toată această eurforie este însă momentul pentru un duş rece, întrucât datele financiare ale companiei americane pentru primul trimestru al anului sugerează că lucrurile nu decurg chiar atât de bine.

În perioada ianuarie - martie 2016, Tesla a vândut 14.820 de unităţi, cu aproape 50% mai mult decât în perioada similară a anului trecut, însă compania a ratat ţinta de 16.000 de unităţi pe care şi-a propus-o anterior. Deloc surprinzător, Tesla Model S este modelul de referinţă cu 12.420 unităţi, în creştere galopantă cu 45%, în timp ce Tesla Model X are 2.400 de noi proprietari.

Vânzările lui Tesla Model X nu au decurs bine din cauza faptului că furnizorii au întârziat producţia de componente pe parcursulor lunilor ianuarie şi februarie, parţial din cauza faptului că modelul include tehnologii de ultima generaţie dificil de realizat.

Se va repeta povestea şi la Tesla Model 3?

Startul producţiei pentru Tesla Model 3 este programat la sfârşitul anului 2017 pentru Statele Unite şi sfârşitul anului 2018 pentru Europa, însă producătorul de maşini electrice a ratat propriile termene impuse şi pentru Model S şi Model X.

Actualele probleme înregistrate cu Model X sugerează că situaţia s-ar putea repeta şi în cazul lui Model 3, cu atât mai mult cu cât numărul de comenzi este semnificativ mai mare. De altfel, inclusiv capacitatea de producţie a fabricii din Statele Unite este pusă la îndoială, în contextul în care Tesla a afirmat că nu a avut posibilitatea de a produce intern componentele de Model X la care a suferit întârzieri.

Cu toate acestea, Tesla susţine în comunicat că lucrează la o soluţie pentru că această situaţie să nu se repete şi în cazul lui Model 3.

Via Tesla Motors

  • Fiabilitate nema!, marţi, 05.04.2016 13:29

    Tesla inca mai invata sa faca masini. Problemele de calitate sunt la ordinea zilei.

  • zarnesteanu, marţi, 05.04.2016 14:05

    Intre timp precomenzile au trecut de 300 000. Problema firmei consta in lipsa liniilor de asamblare, si a bateriilor disponibile. Daca era un constructor consacrat s-ar fi rezolvat totul mult mai usor. Multi au impresia ca e o joaca de lego sa construiesti un automobil modern. Cu atat ma mult unul electric, unde istoricul proiectelor de genul asta e foarte redus si pazit cu grija. Treba fiind la inceput sunt inca multe necunoscute, inclusiv business-ul ca atare. Interesele celor care vor sa-i vada inecati sunt multe si foarte puternice. Nu e doar o lupta in a produce automobilul in sine ci si o lupta de supravietuire. Eu sunt foarte curios sa vad cum o sa se termine. Sper din toata inima sa treaca peste toate si sa reusesasca. Tipul asta e un luptator de prima mana si e omul potrivit la locul potrivit.

  • radu, marţi, 05.04.2016 14:18

    Cum sa cumperi de la unul care nu esti sigur ca-i capabil sa duca treaba la bun sfarsit? Nu m-ar mira sa intre in imposibilitate de a returna banii. MIroase a Caritas (schema ponzi).

  • LR, marţi, 05.04.2016 14:34

    Nu mor caii când vor câinii. Atâta timp cât cererea e mai mare decât oferta, Tesla nu trebuie subestimată. Mulți suferă din cauză că nu pot vinde cat produc, asta chiar e o problemă.

  • zagado26, marţi, 05.04.2016 14:34

    Sunt victimele propriului succes.

  • vianu, marţi, 05.04.2016 14:36

    "Eu sunt foarte curios sa vad cum o sa se termine" si eu pentru ca la un moment dat se va termina....Musk(a) s-a intins prea mult: - doua modele noi unul dupa altul, - lipsa capacitatii de asamblare, - probleme cu furnizorii, - lipsa acumulatorilor, - lipsa unuei retele de service, - probleme de fiabilitate, - tehnologii prea proaspete si insuficient testate/verificate. Si cu toate astea el continuta...eu il banuiesc chiar pe Musk(a) ca ar confunda masinile cu un joc lego. Inteleg ca vrea sa fie primul, sa fie un deschizator de drumuri, inteleg ca nu vrea sa piarda nici trenul sa ia caimacul greilor dandu-le peste bot si sa fie un "trend-generator"...dar plampuma are si ea o limita. O fi el un antreprenor dat dreakului dar cred ca ajuns sa nu mai vada lucurile la adevarata lor dimensiune. SI cu toate astea mi-as cumpara un S :)

  • razvanis, marţi, 05.04.2016 15:05

    Mr.Musk este un as in marketing, nu inginerie. La partea de a transforma in realitate promisiunile si "gogosile" are lacune majore. Nu este suficient sa te lauzi pe twitter ca ai 9,7 miliarde de dolari contractati, in baza unor avansuri rambursabile de 1000 $. Niciodata un producator conscrat nu actioneaza asa pentru ca supravietuirea pe piata si imaginea de marca se asigura / cladeste cu seriozitate si rezultate, nu cu 300 mii de masini "vandute" in doua zile virtual. De la cei 1000 $ pe capita incasati avans pana la transformarea in realitate a celor 9,7 miliarde dupa ce teoretic ai livrat 300+mii auto pe care nu ai deocamdata cum sa le produci este cale lunga. Doresc sa reuseasca doar pentru ca sunt convins ca asta e calea de urmat in transporturi, electric, dar pentru tactica si caracter ii doresc o trezire la realitate, cat mai rece.

  • Andy, marţi, 05.04.2016 17:30

    @razvanis In teorie e cam cum zici tu. In practica, doar daca te uiti la VW, ai sa vezi ca seriozitatea nu e un element principal. Poti avea un marketing super mincinos si agresiv care poate acoperi ingineria mediocra. Sa fim sinceri, cand nu stii sa faci motoare, ingineria e mediocra in cel mai bun caz, oricat de bune ar fi materialele bordului sau confortul scaunelor... Musk va rezolva usor: va contacta noi investitii/credite si va deschide fabrici noi. Poate si in Europa si Asia. Daca cererea e mai mare ca oferta nu e atat de grav ca in situatia inversa. Ai loc de dezvoltare nu de restrangere.

  • mowgli, marţi, 05.04.2016 20:29

    @Andy, doar ca pentru a satisface cerera, un avans de la "cerere" nu-i suficient. Ai nevoie de miliarde. Miliarde care le scoti fie din alte proiecte, fie de la investitori. Cum convingi un investitor, care habar n-are de industria auto, sa bage miliarde in tine? Nu cu promisiuni false, o atitudine aroganta, termente limita ratate si tinte financiare neatinse. Cerere as avea si eu pentru un skateboard zburator. Daca am un marketing bun, poate si atrag investitori. Dar daca nu-l pot livra, adio.

  • hmm, marţi, 05.04.2016 21:53

    @mowgli Am impresia ca nici tu nu crezi ineptiile care le-ai spus. Ai citit in stele de termene ratate si tinte financiare neatinse??

  • mowgli, miercuri, 06.04.2016 01:30

    @hmm, nu. Din pacate, cu tinte financiare si termene limita lucrez. Sau ma intrebi strict de Tesla? Pai atunci lasa jos RedTube-ul si mai citeste o stire, doua.

  • Kotegaeshi, miercuri, 06.04.2016 20:55

    Dupa ce vad pe aici, multi dintre voi va trageti de sireturi cu sud-africanul asta.Il cunoasteti personal, si stiti cu precizie milimetrica romaneasca, ce fel de om este.I-ati verificat si conturile bancare, si va puteti permite sa spuneti ca este arogant, ca nu este inginer, ca nu este afacerist, ca afacerea lui este una strict in spiritul romanesc(inselaciune,furt, mita.....). Este acest domn un "gigi becali" al industriei auto, sau nu?

  • @Kotegaeshi, marţi, 21.06.2016 20:08

    Fluxul de stiri & opinia specialistilor din industrie e mai mult decat relevanta. Nu trebuie sa fii doctorand ca sa-ti dai seama ca-i ceva putred in Danemarca.