Duster Oroch: primul pick-up Duster se prezintă

Publicat joi, 18.06.2015 21:05 de Mircea Meșter

Este oficial: mult-așteptata versiune pick-up a SUV-ului Duster este botezată Duster Oroch. Debutează pe piața din America de Sud sub siglă Renault, dar există șanse reale ca modelul să apară și în Europa sub sigla Dacia.

Renault folosește piața din America de Sud pentru a prezenta o versiune pick-up oficială a lui Duster. "Veriga lipsă" din gama Duster, o variantă cerută de fanii mărcii Dacia și de cei care își doreau o versiune cu benă a SUV-ului construit în Europa exclusiv la Mioveni, noul pick-up a fost botezat Duster Oroch și se integrează într-un segment virgin al acestui tip de modele:

între pick-up-urile full-size (Navara, Amarok, L200, Hilux) și cele mici, modele foarte apreciate în America de Sud, dar care în Europa sunt ceva mai puțin populare.

"Duster Oroch nu are echivalent pe piață. Este poziționat între segmentele actuale pick-up și inaugurează o clasă nouă. Este o viziune revoluționară", notează Renault în comunicatul de presă care însoțește primele imagini ale modelului.

Fiind lansat în America de Sud, noul Duster Oroch nu este disponibil deocamdată decât în versiune cu siglă Renault (modelele din gama Dacia sunt prezentate în America Latină exclusiv sub sigla mărcii franceze), însă probabil că planurile grupului vizează o lansare controlată și pe alte piețe, implicit pe cele din Europa. Evident că probabila prezentare a acestui model pe Bătrânul Continent va modifica grila modelului, care se va "transforma" într-un model Dacia.

Duster Oroch beneficiază de cabină dublă și oferă cinci locuri și o benă competitivă, în ciuda dimensiunilor sale compacte. Bena poate transporta 500 de kilograme, iar lungimea sa este de 1.3 metri.

Construit pe baza versiunii facelift a lui Duster, noul pick-up oferă acces la varianta evoluată a sistemului multimedia Media Nav. Duster Oroch va fi disponibil în America de Sud în două versiuni de motorizare: 1.6 și 2.0 benzină.

Duster Oroch este prezentat oficial la Salonul Auto de la Buenos Aires, Argentina, alături de cealaltă mare noutate din gama entry Renault: Sandero RS. Debutul comercial pe piețele din America de Sud va avea loc în toamna anului 2015. Automarket vă va oferi mai multe informații despre noul pick-up Duster Oroch imediat ce acestea vor fi disponibile oficial.

Ce înseamnă Oroch?

Denumirea Oroch a apărut în lumea auto odată cu prezentarea conceptului Duster Oroch, care a avut loc în cursul anului trecut la același Salon Auto de la Buenos Aires. Pe atunci doar un prototip scos în fața presei pentru a testa reacțiile publicului, Duster Oroch a fost transformat în versiune de serie păstrând aceeași rețetă care l-a făcut pe Duster unul dintre cele mai vândute SUV-uri ale Grupului Renault Nissan, cu un milion de unități comercializate în cursului anului 2014. 

Oroch este numele unui mic grup etnic din Rusia care în 2002 era compus din ceva mai puțin de 700 de persoane. Localizat în Siberia, Oroch are propria limbă, denumită de asemenea Oroch, însă doar 8 persoane mai vorbeau cursiv Oroch în 2010.

  • S, joi, 18.06.2015 21:57

    O sa fie un real succes. E cam ciudat ca pe piata va fi singurul in segment din cate vad. Exista pick-up full size: gen Ford F150, apoi astea normale europene gen Ford Ranger, iar Oroch completeaza o versiune mai mica. Nu cred ca are foi de arc pe spate. Si mai sunt versiuni pe piata braziliana si mai mici, cum ar fi Fiat Pailo Pick Up.

  • marcel iures, joi, 18.06.2015 22:14

    daca cumva i ar pune motorul 1 6 diesel de 130 de cai eu zic ca va deveni betseller

  • S, joi, 18.06.2015 23:43

    Nu o sa-i puna, ca de abia pe Kadjar e varful de gama 1.6dci, si pe el folosesc inca 1.5dci... se pare ca nu-l vor elimina inca cativa ani buni de acum incolo. Deci pe Dacia tot 1.5dci vom vedea cel putin 4-5 ani.

  • mishazaitev, vineri, 19.06.2015 09:08

    @S Ford Ranger, pick-up european?

  • Dumitru, vineri, 19.06.2015 12:47

    Referitor la nume, cred ca trimiterea este mai curand la "Auroch" (in franceza) sau "Aurochs" (in engleza), cu aceeasi pronuntie, care inseamna, in ambele limbi, "bivol". In aceeasi idee in care ARO era supranumit "zimbrul Carpatilor". Poate ma insel, dar mi se pare o explicatie mai evidenta decat cea care face trimitere la un trib obscur din Siberia. (Bine, pana la urma si VW a ales numele unui trib - mai cunosscut, e drept - Tuareg, pentru un cunoscut model al sau)

  • mishazaitev, vineri, 19.06.2015 12:59

    @Dumitru Sa nu fim mai nationalisti decat e cazul. Este o moda a grupului Renaul Nissan sa-si boteze SUV -urile dupa numele unor triburi nomade tocmai pentru a sublinia mobilitatea acestora. Kadjar si Qashqai sunt doar doua exemple in acest sens.

  • Scrooge, vineri, 19.06.2015 13:23

    @mishazaitev....mai fac si altii din astea vezi Tuaregul de la VW, plus alte nume din diverse mitologii si culturi ca Amarok, Tiguan, Sharan.

  • vianu, vineri, 19.06.2015 14:54

    ce chicious....

  • @vianu, vineri, 19.06.2015 16:08

    ....kitschos

  • Tibi, vineri, 19.06.2015 16:35

    platforma e mai lunga sau nu? ca nu se mentioneaza nimic in text. asa pare...

  • Coxilian, vineri, 19.06.2015 18:18

    Va veni si la noi. In programul de piese sunt oferite coduri de piese ;)

  • fane, vineri, 19.06.2015 19:11

    ma uit la el si vad un amarat de Oltcit cu bena .... jenant ! Daca va costa 20000 euro, prefer sa-mi cumpar un Hilux second hand ....

  • Sheitan, vineri, 19.06.2015 23:35

    @fane vezi sa nu mori de foame cu tot cu al tau imaginar Hilux Second Hand....

  • Lache, duminică, 21.06.2015 21:52

    Fanica, camtoata lumea fuge de ute-uri secondhand. Hilux second? Asta egluma anului in lume!

  • xxx, luni, 22.06.2015 12:54

    Este o camioneta draguta, se va vinde in America de Sud. In Europa este complicat, nu este o piata reala pentru acest tip (nu cara 1T) de pseudo-utilitara si mie se pare ca este decat 4x2. In Romania nici macar nu as incerca s-o vand, Hilux, Amarok, nu fac fata utilizari clientilor romani

  • mishazaitev, marţi, 23.06.2015 09:46

    @Scrooge Asa este... Eu voiam sa arat doar ca denumirile inspirate din nume de triburi nu sunt chiar atat de greu de inteles. Parca si Mazda isi denumise un concept dupa numele un trib, de data asta siberian....

  • sograd, marţi, 23.06.2015 12:01

    @xxx, Hilux si Amarok nu fac fata insa Navara este referinta. Daca se preia din fiabilitatea Navarei ar fi ceva!

  • valentin, marţi, 09.08.2016 09:49

    sper sa apara si in ro, arata bine