Ecourile Dieselgate: Mercedes-Benz, acuzat că a folosit dispozitive de păcălire a emisiilor pe Clasa E

Publicat luni, 18.09.2023 11:50 de Bogdan Mirică

Mercedes-Benz a intrat sub lupa autorităților din Germania pentru că ar fi folosit dispozitive de păcălire a emisiilor pe un motor diesel celebru: V6 de 3.0 litri.

Ecourile scandalului Dieselgate încă există, chiar și la 8 ani de la evenimentul generat de Volkswagen. Potrivit unei scrisori trimise de Autoritatea Federală Germană de Transport, Mercedes-Benz a intrat sub lupa oficialilor pentru că ar fi folosit dispozitive de păcălire a emisiilor pe motoarele sale cu Euro 6.

Scrisoarea este datată 7 iulie 2023 și are în prim plan motorul diesel instalat pe versiunea Mercedes-Benz E350 BlueTec, cunoscut după codul intern OM642. Este vorba despre unitatea V6, cu o capacitate de 3.0 litri. Se pare că ar fi existat trei dispozitive comandate de un software, dintre care două modificau rularea motorului în funcție de o anumită temperatură.

Autoritatea germană le-a cerut celor de la Mercedes-Benz să rezolve problema, altfel mașinile vor fi interzise de la comercializare. În 2022, Curtea Europeană de Justiție a declarat în afara legii orice dispozitiv de alterare a valorilor de consum și emisii.

Mercedes-Benz a avut timp până în data de 27 iulie să remedieze problema, însă a primit o extensie. Constructorul german a declarat pentru Reuters că, în prezent, cooperează cu autoritatea germană.

Agenția pentru protecția consumatorilor germani a făcut publică această scrisoare, după ce a primit-o de la o sursă anonimă. Nu este pentru prima dată când agenția își concentrează atenția asupra Mercedes-Benz. În 2021, același motor diesel OM642 era suspectat că folosește opt dispozitive de păcălire a emisiilor, culmea, tot pentru modelul Clasa E. Aceste dispozitive reduceau cantitatea de AdBlue injectată pentru a neutraliza emisiile.

via motor1

  • Andrei, luni, 18.09.2023 12:44

    Surprize-surprize.

  • Mircea Badea, luni, 18.09.2023 12:50

    deci in ue nici in 10 ani nu-s in stare sa rezolve problema?! si parca se laudau de acum ceva ani ca bosch poate elimina la minim noxele...unde e ingineria germana? rad chinezii de ei...

  • xxx, luni, 18.09.2023 12:58

    toti au facut acest lucru, subiectul devine plictisitor

  • Mihai, luni, 18.09.2023 15:56

    Serios? Sunt asa de surprins, chiar nu ma asteptam ca toti germanii sa faca acelasi mizerii. Pai nu se stie ca Daimler a primit o amenda mai mica pentru ca i-au turnat pe amicii VAG si BMW? Si de ce au fost pasuiti pana sa rezolve problema? Au dat si ei spagi cui trebuie? Daca vor sa faca ceva clar, atunci sa caseze toate masinile neconforme! VAG, BMW, Mercedes sa renunte la prostii si abureli si sa caseze toate mașinile care nu sunt ok.

  • alex_cu_a_mic, miercuri, 20.09.2023 12:42

    Dupa 8 ani inca se vorbeste de fentarea emisiilor si tot dupa 8 ani inca se vorbeste gresit despre un "dispozitiv" menit sa fenteze emisiile cand defapt e vorba despre o rutina software menita sa ajusteze parametrii motorului in mod diferit in scenarii de rulare sau testare. Un "device" ne duce cu gandul la ceva fizic cand in realitate e doar soft. Daca emisiile sunt reglate si controlate din soft, de ce nu ar fi si "dereglate" din soft? Scandalul Dieselgate ar fi trebuit sa fie semnalul de alarma pentru o organizatie de talia UE despre ce fel de prieten e SUA. In mod normal, asemenea probleme se rezolvau discret intre prieteni cu o amenda "usturatoare" si "jur pe rosu ca nu mai fac". In realitate s-a vrut un knock-out pentru VW in special si o temperare pentru ceilalti producatori europeni ca s-o lase mai moale cu piata americana. Iar schemele celelalte cu imigrantii, Brexitul, Green Deal, North Stream si razboiul din Ucraina sunt din aceiasi piesa a dezindustrializarii Europei si Germaniei in special.

  • @alex, luni, 25.09.2023 18:10

    si totusi testele alea in trafic real unde euro 6 polueaza ca un euro 2 sunt pe bune!! dizal trebuie sa dispara!!!