Ediție aniversară pentru Kia Sportage: accente negre și interior verde
Kia a lansat oficial o ediție aniversară pentru SUV-ul său popular Sportage. Noua ediție, botezată 30th Anniversary Edition, marchează 3 decenii de la debutul inițial al modelului, iar aceasta primește câteva elemente vizuale exclusive la exterior și la interior.
În 1993, Kia lansa pentru prima dată SUV-ul de dimensiuni compacte Sportage. 30 de ani mai târziu, modelul a crescut în dimensiuni și a devenit unul dintre cele mai populare SUV-uri ale mărcii sud-coreene. Cu ocazia împlinirii a 3 decenii de existență, Kia a lansat noua ediție specială 30th Anniversary Edition pentru actuala generație Sportage.
Noua ediție aniversară primește mai multe accente negre în zona grilei, oglinzilor, barelor montate pe plafon, barelor de protecție și în zona portierelor. Inclusiv jantele, disponibile cu dimensiuni de 18 sau 19 inch, sunt vopsite în negru.
Noutăți avem și în habitaclu, acolo unde avem scaune îmbrăcate exclusiv în piele verde închis. Tot în această culoare sunt vopsite și panourile interioare ale portierelor. De asemenea, noul model primește geamuri laterale mai groase pentru o antifonare mai bună, precum și airbag-uri laterale pentru pasagerii din al doilea rând de scaune.
Ediția aniversară nu aduce modificări tehnice. Deocamdată, Kia nu a anunțat prețurile noii ediții, dar modelul este destinat, pentru moment, pieței din Coreea de Sud.
via Kia