Ediție limitată Dark Shadow Edition pentru BMW X7: SUV-ul primește vopsea specială și alte echipamente BMW Individual
BMW a lansat ediția specială Dark Shadow Edition pentru SUV-ul X7, care include o vopsea specială și o serie de echipamente BMW Individual. Versiunea este disponibilă în numai 500 de unități, inclusiv în România.
BMW X7 a primit o ediție specială Dark Shadow Edition care va fi limitată la numai 500 de unități și care va putea fi comandată începând din luna august inclusiv pe piața din România.
Ediția specială iese în evidență prin integrarea unor echipamente BMW Individual. Cel mai important dintre ele este vopseaua specială metalizată BMW Individual Frozen Arctic Grey, utilizată în premieră pe un model BMW din gama X.
De asemenea, ediția limitată include și pachetul BMW Individual High Gloss Shadow Line cu finisaj cromat pentru rama și barele grilei radiatorului, dar și jante de 22 inch din aliaj ușor cu design V-spoke, finisare Jet Black și anvelope mixte.
La interior, confortul este amplificat și de tapiţeria BMW Individual integrală cu piele Merino în varianta specifică în două tonuri Night Blue/Black, cu cusături contrastante, dar şi tapiţeria BMW Individual pentru plafon, cu finisare Alcantara în nuanţa Night Blue.
De asemenea, finisajele BMW Individual pentru decoraţiunile de interior sunt vopsite în nuanța Piano Black și poartă logo-ul ediţiei limitate.
BMW X7 Edition Dark Shadow va fi produs doar la uzina din Spartanburg (Statele Unite) și poate fi comandat împreună cu orice dintre motorizările disponibile tradițional pentru X7.
Cu această ocazie, BMW anunță și introducerea culorilor exterioare Urban Green şi Grigio Telesto metalizat atât pentru X7, cât și pentru X6 și X5.
Via BMW
moaaama cata animalu de masina... ...foarte utila, mi-ar trebui si mie una, inca nu stiu la ce, dar sigur tre sa fie buna la ceva, gasim noi...